Ziua Naţională a României a fost sărbătorită joi, 1 Decembrie 2022, la Cluj-Napoca, precum și în toate oraşele ţării printr-o suită de manifestări religioase şi militare. În toate bisericile ortodoxe au fost oficiate slujbe de Te Deum și de pomenire a eroilor neamului.

La Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, începând cu ora 10:00, slujba de Te Deum a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, care a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate peste țară și popor. Totodată, ierarhul s-a rugat pentru eroii neamului românesc, care, prin jertfa lor, au înfăptuit unitatea naţională a românilor în anul 1918.

La finalul slujbei, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre credința și dragostea pentru neam și țară a înaintașilor.

„Astăzi neamul nostru dă slavă lui Dumnezeu pentru că în momentul acela astral ne-a ajutat să ne unim într-o singură țară, pe care o dorim ocrotită de Dumnezeu și prosperă în continuare. (…) De multe ori, preocupările oamenilor nu sunt în convergență cu aceste gânduri mărețe legate de darul lui Dumnezeu, pe care ni l-a făcut la 1 Decembrie 1918. Bunului Dumnezeu i-am adus astăzi laudă, pe El îl rugăm să pună pace în lume, să se termine războiul pentru totdeauna și pe El îl rugăm să aibă grijă de această țară frumoasă”, a spus ierarhul.

 

La acest moment de rugăciune au participat autoritățile militare și civile, oameni de cultură, clerici, teologi și istorici, în frunte cu șeful Cancelariei prim-ministrului României, cu rang de ministru, Mircea Abrudean.

Evenimentele dedicate Zilei Naționale au continuat în Piața Avram Iancu, unde, de la ora 10:30, în prezența ÎPS Părinte Mitropolit Andrei, a autorităților militare și civile, a avut loc ceremonia oficială care a constat în prezentarea onorului, salutul Drapelului de luptă, intonarea Imnului Național al României, rostirea de alocuțiuni, defilarea cu tehnică militară și de intervenție și un spectacol de artificii de zi. De asemenea, în timpul intonării imnului, un tricolor de mari dimensiuni a fost desfăşurat pe faţada Cercului Militar din Cluj-Napoca.

În cadrul manifestării prilejuite de împlinirea a 104 ani de la Marea Unire, alocuțiuni au rostit șeful Cancelariei prim-ministrului României, Mircea Abrudean, care a dat citire mesajului premierului României, și primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.

Evenimentul s-a încheiat cu defilarea detașamentului de onoare și a tehnicii militare, precum și cu survolul aeronavelor Bazei 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” din Câmpia Turzii.

Ceremonia pentru celebrarea Zilei Naționale a României a fost organizată de Instituția Prefectului – Județul Cluj, alături de Primăria municipiului Cluj-Napoca și Divizia 4 Infanterie „Gemina”.

 

Evenimente de Ziua Națională

La Cluj-Napoca, manifestările de 1 Decembrie au debutat la ora 9:00, cu ceremonialul depunerii de coroane și jerbe de flori la statuia ecvestră a domnitorului Mihai Viteazul și au continuat pe tot parcursul zilei în diferite zone din oraș. După ceremonia religioasă și militară, în intervalul orar 13:00-15:00, pe Bulevardul Eroilor a avut loc o reconstituire a evenimentelor din 1918. La ora 15:00, în Piața Unirii, a avut loc un regal folcloric. La ora 19:00 va fi pornit iluminatul festiv, iar apoi în Piața Unirii va avea loc un concert de muzică ușoară.

Evenimentele festive se vor încheia la ora 20:00, în Piața Avram Iancu, cu un spectacol unic de artificii și drone.

Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca – primul edificiu monumental, în stil românesc, construit după Marea Unire de la 1 decembrie 1918

Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, este unul dintre cele mai importante monumente de artă românească din Ardeal. Este primul edificiu monumental edificat în stil românesc după Marea Unire de la 1 decembrie 1918. A fost construit în stil neobizantin, cu elemente româneşti, între anii 1923-1933, din iniţiativa şi sub supravegherea vrednicului de pomenire Episcop Nicolae Ivan. La sfinţirea Catedralei, în data de 5 noiembrie 1933, au fost de faţă Patriarhul Miron Cristea, Regele Carol al II-lea, Marele Voievod Mihai, Principele Nicolae, Primul-ministru Alexandru Vaida-Voevod, membri ai Guvernului şi mari demnitari ai Statului Român.

În prezent, în fața Catedralei Mitropolitane se găsesc statuile a doi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române: a Episcopului Nicolae Ivan, ctitorul catedralei, și a Mitropolitului Bartolomeu Anania, fondatorul Mitropoliei Clujului. Acestea au fost inaugurate și sfințite în anul 2018, la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei. Astfel, Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului a marcat simbolic Centenarul Marii Uniri, prin cultivarea memoriei unor mari oameni ai Bisericii, dar și prin marcarea unor locuri și evenimente simbolice, care ilustrează parcursul celor 100 de ani de la reîntregirea țării.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close