Ziua Drapelului Naţional, sărbătorită în fiecare an la 26 iunie, a fost marcată la Cluj-Napoca, printr-o serie de manifestări religioase şi militare.
Încă din seara zilei de 25 iunie, Drapelul arborat în fața Catedralei Mitropolitane, a fost coborât de pe catarg și dus în lăcașul de cult. Acolo a fost predat Exarhului Mănăstirilor din Arhiepiscopiei Vadului Feleacului și Clujului, Arhim. Dumitru Cobzaru care l-a așezat în Sfântul Altar unde a fost ținut până a doua zi.
Luni, 26 iunie 2017, După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului a oficiat sluba de sfințire a acestui simbol național iar apoi l-a predat prefectului Ioan Gheorghe Vuşcan care l-a purat pe brațe până la locul de arborare în faţa monumentului Avram Iancu.
La finalul slujbei de sfințire generalului de brigadă Ovidiu Pop, comandantul Diviziei 4 Infanterie „Gemina” i-a dăruit Mitropolitului Andrei, din partea armatei din Transilvania, un simbol al Armatei Române: un chipiu al regimentului de gardă. În cuvântul său generalul Ovidiu Pop a precizat că: Întotdeanua Biserica și Armata au fost și vor rămâne pilonii de bază a societății românești.
La ceremonie au participat atât preoți civili și militari cât și autorități locale și județene. Garda purtătoare a Drapelului Naţional a fost constituită din militari ai Regimentului 317 ISR „Vlădeasa”.
Înainte de a fi ridicat Drapelul Național a fost binecuvântat şi sărutat de oficialităţile prezente iar apoi în timp ce se intona Imnul de Stat al României și-a reluat locul pe catargul din piaţă.
Prefectul Ioan Gheorghe Vuşcan le-a transmis celor prezenţi mesajul ministrului demisionar al Afacerilor Interne, Carmen Dan cu ocazia Zilei Tricolorului.
Sărbătorirea Zilei Drapelului Naţional ne face să ne întoarcem, măcar pentru o clipă, sufletul şi mintea de la tumultul cotidian al preocupărilor noastre, către teme şi subiecte de esenţă pentru ceea ce înseamnă România, cum ar fi importanţa simbolurilor şi a tradiţiilor naţionale. Iar Drapelul României este un simbol naţional, primul, aşa cum este enumerat de articolul 12 din Constituţie. Sunt convinsă că fiecare dintre noi se simte mândru când Tricolorul României stă cu demnitate alături de drapelele celorlalte state importante ale lumii sau atunci când îl vedem înălţându-se pe cel mai înalt catarg. Astăzi, avem ocazia să sărbătorim şi să cinstim Drapelul Naţional, indiferent de reuşita cuiva, performanţa sau rezultatul vreunei competiţii. Aşa că, dragi români, vă îndemn să vă bucuraţi de această zi, să arboraţi Drapelul Naţional acasă, la muncă şi oriunde acest lucru este posibil şi veţi vedea că emoţia pe care o vom simţi este aceeaşi.
Momentul inedit a fost oferit participanților de Adrian Chira, un copil de numai cinci ani din comuna Găneşti, din Mureş, distins anul trecut de ministrul Apărării Naţionale cu un brevet onorific de soldat, „ca unui autentic patriot şi susţinător necondiţionat al Armatei Române”.
El a recitat câteva replici din filmul „Noi, cei din linia întâi”, film românesc realizat de regizorul Sergiu Nicolaescu, a cărui acțiune se petrece în 1944 pe fronturile din Transilvania. „Micul soldat” a recitat apoi și celebra poezie „Munții noștri” a lui Octavian Goga și a cântat un cântec despre tricolor.
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei l-a binecuvântat și l-a felicitat pe micuț și i-a oferit în dar o carte de rugăciuni.
Ceremonialul s-a încheiat cu defilarea militarilor din Regimentului 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureşianu”, ai Regimentului 317 ISR „Vlădeasa”, ai Batalionului 55 Comunicaţii şi Informatică „Napoca”, ai Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Avram Iancu” al judeţului Cluj şi din elevi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” din Cluj-Napoca.
Foto: Dumitru Cucură