Ziua comemorării Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989 a fost marcată prin rugăciune la Cluj-Napoca, luni, 10 martie 2025, la Monumentul Rezistenței Anticomuniste din Parcul Central „Simion Bărnuțiu”. Printre cei prezenți la manifestare s-au numărat Mitropolitul Andrei, foști deținuți politici, oficialități civile și militare, istorici, oameni de cultură și elevi de la școlile clujene.
Cu acest prilej, în fața Monumentului Rezistenței Anticomuniste, după intonarea Imnului Național, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat slujba Parastasului pentru toți cei care, în timpul regimului comunist, și-au sacrificat viața în numele libertății și al credinței strămoșești.
La finalul slujbei religioase, ierarhul a rostit un scurt cuvânt de învățătură, pornind de la cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Matei 10, 32-33).
„Ei, deținuții politici, l-au mărturisit pe Domnul până la capăt. Chiar alaltăieri, 8 martie, îl pomeneam pe unul dintre aceștia, foarte apropiat de școlile teologice, care a murit la Aiud, mărturisindu-L pe Hristos. Este vorba de Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction Munteanu, recent canonizat. Au fost și alți mulți oameni care și-au plătit cu viața crezul lor, demnitatea lor, lupta lor pentru neamul românesc, pentru libertatea oamenilor. (…) În Evanghelia după Ioan, în capitolul 15, începând cu versetul 20, Domnul zice: «Aduceți-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, și al vostru îl vor păzi.» Ei au fost demni până la capăt și și-au plătit crezul lor cu viața. Noi, în jurul datei de 9 martie, când sunt sărbătoriți Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia, ne adunăm, ne rugăm pentru ei, privim la ei în sus, gândindu-ne ce exemplu strălucit ne dau. Ne rugăm pentru odihna lor și, în același timp, ne rugăm ca să putem rezista și noi, într-o lume cu atâtea probleme. Dumnezeu să-i odihnească!”, a transmis Mitropolitul Clujului.
Alocuțiuni au rostit primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, lect. univ. dr. Marius Mureșan, cadru universitar la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universităţii Babeş-Bolyai, care a vorbit despre semnificația istorică a zilei, precum și doamna Ana Buzan (soție a unui fost deținut politic), vicepreședintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România – filiala Cluj, care a subliniat rolul luptei anticomuniste în cadrul regimului totalitar.
În continuare, doi elevi de la Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia” din Cluj-Napoca, Teodora Burlă și Matei Vandici, au recitat poezii tematice dedicate martirilor din închisorile comuniste.
La finalul comemorării, conform tradiției, a avut loc ceremonia de depunere de coroane și flori.
Printre cei prezenți la eveniment s-a numărat și domnul Grigore Pepene, fost deținut politic, care în data de 10 mai va împlini 100 de ani.
Manifestarea a fost organizată de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, în parteneriat cu Asociația Foștilor Deținuți Politici din România – filiala Cluj, în contextul comemorării Zilei Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989, sărbătorită anual pe 9 martie.
Comemorarea Deținuților Politici Anticomuniști, în ziua de pomenire a Sfinților 40 de Mucenici, a fost stabilită prin lege de Parlamentul României în anul 2011.
La propunerea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, anul 2017 a fost dedicat ca „An comemorativ al Patriarhului Justinian și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului