De Ziua Culturii Naționale și a comemorării marelui poet Mihai Eminescu, la 171 de ani de la nașterea sa, la Cluj-Napoca au avut loc mai multe evenimente cultural-artistice, în format restrâns, cu participarea Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a autorităților locale, județene și militare, precum și a reprezentanților instituțiilor de cultură clujene.
Astfel, vineri, 15 ianuarie 2021, de la ora 10:00, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat o slujbă de pomenire la statuia poetului național Mihai Eminescu, amplasată în fața Teatrului Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca.
Cu acest prilej, ierarhul a depus un aranjament floral la statuia poetului și a rostit un cuvânt omagial despre personalitatea marelui poet, subliniind viziunea despre viață și moarte, precum și legătura dintre cer şi pământ în opera lirică eminesciană.
„Mihai Eminescu reprezintă sinteza de credință și simțire a unui neam”, a spus Preasfinția Sa.
De asemenea, au mai rostit alocuțiuni primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, și scriitorul Ion Cristofor, reprezentantul Uniunii Scriitorilor din România – filiala Cluj.
Din lirica eminesciană a recitat actorul Ruslan Bârlea, de la Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca.
La finalul evenimenului comemorativ, conform tradiției, a avut loc ceremonia de depunere de coroane și flori.
Instituțiile de cultură din Cluj-Napoca au marcat această zi printr-o serie de evenimente cu un format adaptat contextului epidemiologic actual, atât în mediul online, cât și în format fizic.
De asemenea, tot astăzi, în semn de respect pentru ceea ce înseamnă Mihai Eminescu pentru cultura poporului român, pe clădirea Teatrului Național va fi proiectată imaginea sa, în intervalul orar 18:00-21:00.
Sărbătoare Națională
În 7 decembrie 2010, conform Legii nr. 238, ziua de 15 ianuarie devine Ziua Culturii Naționale. În fiecare an, la jumătatea primei luni din noul an ne amintim de cei care au contribuit semnificativ la cultura noastră. Sărbătoarea Ipoteștiului a devenit una națională, iar nașterea poetului a devenit Ziua Culturii Naționale.
Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889) a fost unul dintre cei mai importanţi poeţi şi prozatori români, fiind considerat poetul naţional. Acest „voievod stelar”, conform poetului Mircea Micu, prin poezia sa genială, a fost fondatorul limbii române moderne.
Mai multe fotografii AICI
Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Foto credit: Facebook / Emil Boc