Miercuri, 15 ianuarie 2025, de Ziua Culturii Naționale și a comemorării marelui poet Mihai Eminescu, la 175 de ani de la nașterea sa, la Cluj-Napoca a avut loc un eveniment religios și cultural-artistic, în prezența Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a autorităților civile și militare, precum și a reprezentanților instituțiilor de cultură clujene.
Cu acest prilej, de la ora 11:00, după intonarea imnului național al României, Episcopul-vicar Benedict, însoțit de consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului – preotul Cornel Coprean, a depus o jerbă de flori și a oficiat o slujbă de pomenire la statuia poetului național Mihai Eminescu, amplasată în fața Teatrului Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca.
La finalul slujbei, Părintele Episcop-vicar Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt despre personalitatea lui Mihai Eminescu, subliniind profunzimea și vizionarismul poetului.
Cuvântul integral:
La fel ca și profetul de odinioară, poetul este cel care trăiește cu anticipație lucrurile și se bucură de o comunicare directă cu Cerul, lucru care îi asigură o perspectivă panoramică, dar și universală, asupra lumii și a vieții, în general. Mihai Eminescu, omul deplin al culturii române, prin excelență se revelează în această paradigmă. Dincolo de biografia sa culturală, el este „omul pătimirii”, în sensul de participare integrală la viața lumii, în esențele ei – ca abis și înălțime, pe modelul „adânc pe adânc cheamă”. Această apropiere de lume și apropriere de misiune îi devine sursă de cuvânt înșurubat la adevărul vieții și deodată la adevărul credinței. În ultimul catren, descoperit după moartea sa, se uimea în fața vieții și, de aici, sfielnic și pios, își descria parcursul său existențial: „Atâta foc, atâta cer/ Atâtea lucruri sfinte/ Peste’ntunericul vieţii/ Ai revărsat, părinte!”
Dintr-o perspectivă teologică, acest cuvânt testamentar îl descrie în semnificația ultimă a vieții sale, a sacrificiului pentru neamul său și pentru lume, în totalitatea ei. Poezia înseamnă martiriu, pentru povara și adâncimea vieții pe care le simte poetul, prin care participă la tot ce se întâmplă în jurul său. Dar este martiriu și pentru dorința de mântuire pe care o propune prin logosul său, de dincolo de genune și pentru ce urmează în eshaton. Soluția pe care o propune este un timp prezent intens, în care viața să fie trăită deplin, ca o ardere de tot a sufletului uman, între divinitate și neamul din care face parte. Mesajul său, mereu actual, indică exigența unei coborâri în spațiul „aici și acum”, în care se trăiește „viața din belșug”, deodată și împreună cu toată istoria și cu întreg neamul. Voi cita poemul „Patria vieții e numai prezentul” în care autorul indică această „via salutis”: „Patria vieții e numai prezentul./ Clipa de față numa-n ea suntem,/ Suntem în adevăr. Iară trecutul/ Și viitorul numai o gândire-s./În van împingeți ce vi-i dinainte,/ În van doriți acelea ce-or veni./Întoarceți-vă-n voi și veți cunoaște/ Că toate-n lume, toate-s în prezent./ Tot ce au fost și tot ce-a fi vreodată/ Au fost, va fi numai pentru că e./ Nu știi că atingând pe-un singur om/ I-atingi pe toți? Mulțimea e părere./ Spune la mii de inși aceeași vorbă/ Și-n mii ea atunci va trezi/ Icoană-aceeași și același simț./ Un semn că toți e-n unul, unu-n toți.”
Lecția acestei poezii este chemarea la asumarea unei identități clare, în duhul unității pe care o presupune, înțelegând istoria ca sursă de apartenență și continuitate, pentru un prezent în care să se denunțe răutatea gratuită, divizările de tot felul, calomniile interesate, conflictele mărunte, și, mai ales, lipsa de acțiune coordonată.
Sărbătorim astăzi, așadar, cei 175 de ani de la nașterea poetului identității românești și ziua culturii române prin chemarea la unitate, în fața Cerului, dar și a idealurilor naționale adevărate, într-o țară creștină și prosperă, dar și într-un spațiu european unde să se întâlnească bunăstarea cu credința, progresul cu morala și libertatea cu responsabilitatea. În spirit de recunoștință, pioșenie și speranță, „Îngenunchem rugându-(n)te,/ Înalță-ne, ne mântuie/ Din valul ce ne bântuie/ Fii scut de întărire/ Și zid de mântuire”. La mulți ani!
De asemenea, despre semnificația Zilei Naționale a Culturii Române, scurte alocuțiuni au rostit primarul municipiului Cluj-Napoca, domnul Emil Boc, și scriitoarea Constantina Raveca Buleu, membră al Uniunii Scriitorilor din România – filiala Cluj.
Din lirica eminesciană au cântat și recitat Corul Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca, dirijat de pr. prof. Petru Stanciu, și un grup de elevi de la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca.
La finalul evenimentului comemorativ, conform tradiției, a avut loc ceremonia de depunere de coroane și flori la statuile lui Mihai Eminescu și Lucian Blaga.
Instituțiile de cultură din Cluj-Napoca marchează această zi printr-o serie de evenimente desfășurate pe tot parcursul săptămânii. Detalii aici: Ziua Culturii Naționale și Anul Omagial Mihai Eminescu sărbătorite printr-un program cultural divers
Sărbătoare Națională
În 7 decembrie 2010, conform Legii nr. 238, ziua de 15 ianuarie a fost instituită ca Ziua Culturii Naționale. Astfel, în fiecare an, la jumătatea primei luni din noul an, ne amintim de cei care au contribuit semnificativ la cultura noastră.
Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889) a fost unul dintre cei mai importanţi poeţi şi prozatori români, fiind numit poet naţional. Acest „voievod stelar”, conform poetului Mircea Micu, prin poezia sa genială, a fost fondatorul limbii române moderne.
„În istoria poporului român credința în Dumnezeu și manifestările ei, adică viața bisericească sub toate aspectele ei, a generat cea mai mare parte a tezaurului cultural românesc. (…) Parafrazându-l pe marele lingvist Sextil Pușcariu am putea afirma că istoria Bisericii Ortodoxe Române reprezintă, într-o măsură covârșitoare, istoria culturii românești. Indiferent de sistemele politice care au guvernat țara noastră, Biserica Ortodoxă Română și-a menținut în mod consecvent credința apostolică și sfințirea vieții poporului român. (…) În contextul în care regimul comunist vedea religia și Biserica drept lucruri nu numai inutile, dar chiar și periculoase pentru om și societate, Biserica Ortodoxă Română prin patriarhul Justinian Marina și succesorii săi și-a elaborat o strategie proprie de supraviețuire în care a arătat fermitate când a fost vorba de dogmă și flexibilitate când a fost vorba de aspectele administrative, evitând astfel conflictele deschise care ar fi avut urmări dezastruoase pentru viața religioasă din România”, conform Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Mesajul integral: Patriarhul Daniel: Cum a susținut Biserica Ortodoxă Română cultura creștină în timpul regimului comunist
Mai multe fotografii AICI
Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Foto credit: Ionuț Chifa / Mitropolia Clujului
