Ziua de 9 martie, zi de pomenire în calendarul ortodox a celor 40 de Mucenici din Sevastia, este în mod semnificativ șZiua comemorării Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989. Această zi este dedicată celor care au luptat, cei mai mulți până la moarte, îndurând cumplite suferințîînchisorile comuniste de exterminare, împotriva instaurării în România a unui regim politic totalitar şi agresiv anticreștin.

În semn de neuitare şi recunoştinţă, ne rugăm în această zi pentru odihna sufletelor celor care au murit iubindu-și țara și poporul greu încercate, rămânând statornici în credința pe care regimul comunist a încercat să o smulgă sistematic și brutal din sufletele românilor.

Biserica Ortodoxă Română își arată constant prețuirea față de foștii luptători și deținuți politici din timpul regimului comunist care sunt și trebuie să rămână modele autentice de curaj, demnitate, statornicie în credință şi patriotism.

Pe aceşti luptători români pentru credinţă şi libertate, Biserica îi pomenește la fiecare Sfântă Liturghie, alături de eroii din toate timpurile și din toate locurile, deoarece s-au jertfit în lagăre şi în închisori pentru libertatea, unitatea şi demnitatea poporului român.

Patriarhia Română a transmis centrelor eparhiale îndemnul de a săvârşi în această zi slujbe de pomenire a celor care au pătimit în timpul regimului comunist ateu, apărând credinţa în Dumnezeu şi demnitatea poporului român.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close