Zilele Artei Bizantine, manifestare ajunsă la cea de-a XIX-a ediție, a prezentat și-n acest an clujenilor actualitatea ethosului bizantin în lumea de azi. Evenimentul a avut loc în perioada 5-6 octombrie 2023, fiind derulat sub îndrumarea lect. univ. dr. Sorin Albu, cadru didactic la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca și la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, precum și coordonator al grupului de muzică, artă și cultură bizantină „Sfântul Ioan Damaschin” și fondator al Academiei de Arte și Studii Bizantine din Cluj-Napoca.

Deschiderea manifestării culturale a avut loc joi dimineața, 5 octombrie, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, unde a fost oficiată Sfânta Liturghie. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul „Sfântul Ioan Damaschin”, în frunte cu invitatul special al ediției de anul acesta – prof. univ. dr. protopsalt Grigorios Anastasiou, directorul Institutului de Muzicologie Bizantină al Bisericii Greciei. De la ora 11:00, la Muzeul Mitropoliei Clujului de la demisolul Catedralei Mitropolitane, prof. Grigorios Anastasiou a susținut un workshop de cânt bizantin pe tema „Isihasmul în Arta Psaltică”, care a continuat și a doua zi. De asemenea, joi seara, în aceeași formulă ca în deschiderea evenimentului, aceștia au participat la slujba Vecerniei, fiind oficiată la Mănăstirea „Schimbarea la Față” de la Cheile Turzii.

Expoziție de artă și concert de muzică bizantină

Vineri seara, 6 octombrie, după slujba Vecerniei de la Catedrala Mitropolitană, la Muzeul Mitropoliei Clujului, în prezența și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a fost vernisată o expoziție de artă bizantină cu lucrări în tehnica mozaicului și a fost susținut un concert de muzică bizantină.

În deschidere, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un scurt cuvânt duhovnicesc și i-a felicitat pe cei implicați în organizarea manifestării cultural-religioase.

În cadrul serii au mai luat cuvântul: curatorul și organizatorul evenimentului – lect. univ. dr. Sorin Albu și directorul Muzeului Mitropoliei Clujului – dr. Paul Ersilian Roșca, gazda manifestării.

Concertul de muzică bizantină a fost susținut de Grupul „Sfântul Ioan Damaschin” alături de prof. univ. dr. protopsalt Grigorios Anastasiou. Au fost interpretate partituri având ca tematică „mișcarea isihastă”, deoarece tema de anul acesta a fost „Isihasmul în tradiția bizantină”. Concertul a fost prezentat de Ada Cîmpean, membră a Grupului de fete „Sfântul Ioan Damaschin”.

Expoziția de artă bizantină, găzduită de Muzeul Mitropoliei Clujului, va rămâne deschisă publicului larg până la începutul lunii ianuarie 2024. Vor putea fi admirate lucrări realizate de colaboratori ai Academiei de Arte și Studii Bizantine din Cluj-Napoca și de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

Scurt istoric

Grupul psaltic „Sfântul Ioan Damaschin” din Cluj-Napoca și-a început activitatea în anul 2005 și susţine întoarcerea la izvoare, la tradiţie, în ceea ce priveşte arhitectura, muzica şi pictura. Coordonat de lect. univ. dr. Sorin Albu, grupul este format din absolvenți de artă și teologie. Ei organizează periodic diverse manifestări dedicate artei bizantine, aici fiind cuprinse în special expoziţii de icoane şi masterclass-uri de cânt bizantin, în parteneriat cu instituţii din ţară şi de peste hotare.

În duminici şi-n sărbători, la Paraclisul „Sfântul Stelian” al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, Grupul psaltic „Sfântul Ioan Damaschin” dă răspunsurile la strană.

Încă de la înființare, grupul organizează „Zilele Artei Bizantine”, la început cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania, iar din 2011 cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close