Mănăstirea Nicula a devenit în aceste zile un loc de pelerinaj pentru credincioșii din țară și de peste hotare, ce vin pentru a participa la hramul așezământului monahal din județul Cluj. Pelerinii au început deja să vină cu câteva zile în urmă, dar majoritatea au urcat dealul spre mănăstire în ajunul praznicului. Este deja o tradiție ca pelerinii să parcurgă pe jos distanța dintre sat și așezământul monahal. În acest an peste o mie de pelerini din județele Cluj, Bistrița-Năsăud, dar și din Suceva,  localitatea Milișăuți  au participat, în ajun, la pelerinajul La Nicula Colo-n Deal, organizat de Arhiepiscopia Clujului, în colaborare cu Protopopiatul Ortodox Român Gherla. Procesiunea a debutat la ora 14:00, la Biserica Sfântul Nicolae din centrul municipiului Gherla, când preoții împreună cu pelerinii îmbrăcați în straie populare i-au întâmpinat cu pâine și cu sare la biserica „Sfântul Nicolae” pe Înaltpreasfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului, pe PS Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei și pe PS Ignatie, Arhiereu-vicar al Episcopiei Spaniei și Portugaliei. După o scurtă slujbă de binecuvântare a pelerinajului săvârșită în locașul de cult, ÎPS Andrei le-a mulțumit tuturor credincioșilor pentru prezența la pelerinaj și le-a urat spor duhovnicesc. Apoi soborul de ierarhi și preoți alături de credincioși au plecat cu toții în procesiune pe străzile orașului, spre drumul ce duce la Mănăstirea Nicula. În sunet de toacă în fruntea grupului au mers tineri în costume populare ce purtau icoana Maicii Domnului, cruci și prapori, zeci de preoți din protopopiatul Gherla și din Cluj-Napoca în frunte cu ierarhii. Pe parcursul traseului, așa cum este tradiția cu toții s-au rugat și au cântat pricesne și imnuri închinate Maicii Domnului. Locuitorii satului Nicula și-au arătat dragostea și ajutorul față de pelerini, cărora le-au oferit apă de băut. La fiecare casă oamenii au așezat o masă în fața porții un se găsea fie apă de fântână, fie îmbuteliată. În satul Nicula ierarhii au sfințit o cruce monument ridicată în memoria eroilor neamului.
  La intrarea pe poarta mănăstirii soborul de ierarhi a fost întâmpinat de exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, arhim. Dumitru Cobzaru, de starețul mănăstirii, protos. Nicolae Moldovan împreună cu un sobor de monahi și preoții care au spovedit credincioșii prezenți la hram. Cu toții au înconjurat apoi vechea biserică de lemn, din curtea mănăstirii. Apoi Mitropolitul le-a urat tuturor bun-venit la hramul Mănăstirii și l-a rugat pe Dumnezeu și pe Maica Domnului să le răsplătească efortul. Pelerinii – cu mic, cu mare – și-au găsit un loc pe dealul ce înconjoară mănăstirea, iar în aceste momente asistă la slujbele de seara.

 

Maica Domnului, model de dragoste pentru creștini

   Credincioșii ce au venit încă din ajunul sărbătorii Adormirea Maicii Domnului la mănăstirea Nicula, au participat dimineața la slujba Acatistului Acoperământului Maicii Domnului și la Sfânta Liturghie. La final Arhim. Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului a rostit un cuvânt de învățătură. Părintele i-a îndemnat pe toți cei prezenți să ia exemplu de la Maica Domnului, să fie părinți buni și să-i ajute pe semeni: „Oricine poate să fie o mamă adevărată. Și soțul pentru soție poate fi ca o mamă și oricine din această lume trebuie să aibă aceste sentimente și dacă vreți comportament față de aproapele lui, să se străduiască să fie mamă pentru orice făptură pe care a creat-o Dumnezeu și în special pentru aproapele lui. Noi părinții duhovnicești trebuie în permanență să răspundem credincioșilor noștri ca o mamă adevărată, chiar și atunci când trebuie să dojenim, când trebuie să mustrăm, când trebuie să fim pedagogi, chiar și atunci noi părinții duhovnicești trebuie să fim ca o mamă adevărată”.
   Sărbătoarea de la Nicula culminează în această seară când de la ora 18 este oficiată slujba Vecerniei cu Litie, iar de la ora 21:30, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului va fi scoasă și purtată în procesiune. Ea va fi așezată pe altarul de vară spre cinstirea și închinarea credincioșilor.  Tot atunci se va oficia și Prohodul Maicii Domnului. Joi, 15 august 2013, începând cu ora 9:00 va fi oficiată Sfânta Liturghie. Cuvântul de învățătură din ziua praznicului va fi rostit de ÎPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei. La această sărbătoare vor participa oficialități județene și locale. La marele praznic de la Nicula va fi prezent și protopopul românilor din Valea Timocului, Părintele Bojan Alexandrovici, însoțit de o delegație a românilor din Serbia.

 

 

{joomplucat:43 limit=24|columns=4}

 

Mai multe imagini aici

 

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close