La ediția din acest an a Zilelor Academice Clujene, Academia Română – filiala Cluj, Institutul de Arheologie şi Istorie a Artei în colaborare cu Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca, Departamentul Conservare și Restaurare, au organizat în 16 – 17 iunie Simpozionul Național Artă și Restaurare.

La Galeria Academică a Bibliotecii Academiei din Cluj-Napoca a fost vernisată o expoziție intitulată „Artă și Restaurare” în prezenţa a numeroşi restauratori, artişti plastici, istorici şi teologi, precum şi a Înaltpreasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a preşedintelui Academiei Române – filiala Cluj, acad. Emil Burzo, a preşedintelui Institutului de Arheologie şi Istorie a Artei – Cluj, acad. Marius Porumb şi a decanului Facultăţii de Arte Plastice, din cadrul Universităţii de Arte şi Design Cluj-Napoca, prof. dr. Theo Mureşan. O mare parte dintre obiectele restaurate prezentate în expoziție sunt de factură religioasă, iar între acestea se remarcă și o parte a iconostasului vechii biserici din Mănăștur.

Acad. Marius Porumb a menţionat, cu această ocazie, că „este important să păzim acest patrimoniu cultural extrem de bogat. România are aproximativ 30.000 de monumente istorice, şi un patrimoniu mobil aflat în diferite locaţii, inclusiv în clădiri de monumente istorice”. El a adăugat că una dintre piesele importante din expoziţie, o parte din iconostasul bisericii din Mănăştur, va intra în patrimoniul Muzeului Mitropolitan clujean.

Referitor la prezenţa iconostasului din Mănăştur la expoziţia dedicată restaurării, IPS Mitropolit Andrei a menţionat că în Biserica Ortodoxă iconostasul are o mare importanţă, aşa cum, şi templul din Ierusalim, între Sfânta şi Sfânta Sfintelor era o perdea despărţitoare.

Iconostasul din noul aşezământ din biserica creştină are rol nu doar de a fi un paravan între credincioşi şi sanctuarul unde se oficiază Sfânta Liturghie, de fapt iconostasul, nu numai că desparte, dar şi uneşte. Uneşte sacrul cu profanul, cerul cu pământul, învăluie şi dezvăluie lucruri extraordinare pe care le vedem cu ochii sufletului.

Ierarhul a mai menţionat că în momentele importante ale slujbei, uşile iconostasului se deschid, astfel că acesta are şi rolul de a uni „lumea de dincolo cu lumea noastră”.

În cadrul vernisajului, decanul Facultăţii de Arte Plastice din cadrul Univesităţii de Arte şi Design Cluj-Napoca, prof. dr. Theo Mureşan, a subliniat importanța colaborării dintre instituția pe care o reprezintă cu Mitropolia Clujului, Mara­mureșului și Sălajului în domeniul conservării și restaurării, iar acad. Emil Burzo a subliniat necesitatea ca valorile româ­nești, atât cele din domeniul științei cât și cele artistice, trebuie să fie făcute mai bine cunoscute peste hotare.

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close