În prima zi a Sfintelor Paști, 2 mai 2021, începând cu ora 18:00, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, au oficiat slujba specială a Vecerniei din prima zi de Paști, numită și „A doua Înviere”. Ierarhii au avut alături un sobor de preoţi şi diaconi, printre care slujitori ai Catedralei și părinți profesori de la cele două școli teologice din municipiu.

În cadrul Vecerniei speciale a fost citită Evanghelia în 12 limbi. Pericopa evanghelică care s-a citit cuprinde versetele de la 19 la 25 din capitolul 20 al Evangheliei după Ioan. Aceasta are o semnificaţie aparte, arătând faptul că Hristos a venit să mântuiască toate popoarele lumii.

Răspunsurile la strană au fost date de cântăreții Catedralei.

Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a susținut programul catehetic „O seară cu Domnul Hristos și cu Preasfânta Sa Maică”, care are loc în fiecare duminică seara, în cadrul căruia a rostit un cuvânt de învățătură, vorbind despre faptul că „omul a fost creat perfect, după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”.

 

La finalul slujbei, Părintele Mitropolit Andrei l-a ridicat la rangul de arhidiacon pe diaconul Sergiu-Iustin Pop, secretarul de cabinet al Episcopului-vicar.

De asemenea, în semn de apreciere și recunoștință, preoților slujitori și diaconilor din cadrul Catedralei Mitropolitane, chiriarhul le-a acordat Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru clerici, în contextul împlinirii, în toamna aceasta, a 100 de ani de la alegerea, hirotonirea și instalarea Episcopului Nicolae Ivan în tronul reînființatei Eparhii a Vadului, Feleacului și Clujului.

Astfel, au fost gratulați următorii: arhim. Simeon Pintea, protos. Natanael Zanfirache, protos. Iosif Moldovan, pr. prof. Valer Bel, pr. prof. Ioan Chirilă, pr. prof. Stelian Tofană, pr. prof. Vasile Stanciu, pr. prof. Ioan Bizău, arhid. Petru Buta, arhid. Cristian Deneș și arhid. Alexandru Salvan.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close