Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului a luat parte, în după-amiaza zilei de 24 ianuarie, la evenimentele organizate de Primăria Municipiului Dej cu prilejul comemorării Unirii Principatelor Române.
Astfel, de la ora 14.00 a fost inaugurată noua locație a Muzeului Municipal Dej, printr-o slujbă de sfințire oficiată de Părintele Mitropolit Andrei, în prezența oficialităților locale și județene și a vizitatorilor.
Amenajarea noii locații a muzeului (fosta clădire a Colegiului National „Andrei Mureşanu”) face parte dintr-un proiect al municipalităţii, care doreşte să dezvolte viaţa culturală a oraşului Dej, cu ocazia centenarului marii uniri. Aici sunt păstrate „mărturii ale istoriei spirituale și culturale someșene”, după cum a declarat primarul municipiului, ing. Morar Costan.
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Cetățean de onoare al Municipiului Dej
Seria evenimentelor dedicate Unirii Principatelor Române a continuat, de la ora 15:00, la Centrul Cultural „Arta”, unde Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului i-a fost acordat titlul de „Cetățean de onoare al Municipiului Dej”.
Mitropolitul Clujului a fost așteptat la Centrul Cultural Arta cu pâine și sare, după ce a parcurs pe jos drumul de la Muzeul Municipal, pe parcurs fiind întâmpinat de credincioși din Dej, care au dorit să primească binecuvântarea părintelui.
Ceremonia a cuprins o prezentare a activității ÎPS Andrei, susținută de prorectorul Universității Babeș Bolyai, prof. univ. dr. Ioan Bolovan, după care primarul Dejului, ing. Costan Morar i-a acordat titlul de cetățean de onoare.
La finalul manifestărilor, profesorul Ioan Bolovan a susținut conferința cu tema „De la Mica la Marea Unire”.