Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a susținut joi, 22 iunie 2023, teza de abilitare pentru dobândirea calității de conducător de doctorat, la specializarea Spiritualitate Ortodoxă, în cadrul Școlii Doctorale de Teologie „Isidor Todoran” de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Manifestarea academică a avut loc de la ora 10:00, în sala de muzică „Vasile Petrașcu” din Campusul Universitar „Nicolae Ivan, în prezența comisiei de abilitare din care a făcut parte și Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, la rându-i profesor universitar și îndrumător de doctorat la Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană, la catedra de Spiritualitate Ortodoxă, alături de PS Episcop-vicar Benedict, ucenicul Înaltpreasfinției Sale. De asemenea, au participat cadre didactice, studenți și apropiați ai ierarhului.
În fața comisiei, Preasfințitul Părinte conf. univ. dr. Benedict Vesa (Bistrițeanul), cadru universitar al facultății, unde predă din anul 2014 până în prezent, a susținut teza de abilitare cu titlul „Etapele vieții spirituale în tradiția siroorientală. Autori, scrieri, contextualizare și actualizare”.
Comisia de abilitare a fost formată din: pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, directorul Școlii Doctorale „Isidor Todoran” (președinte), IPS. prof. univ. dr. Andrei Andreicuț, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, Universitatea „Babeș-Bolyai” (membru), Pr. prof. univ. dr. Ioan Cristinel Teșu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (membru), Pr. prof. univ. dr. Nicolae-Răzvan Stan, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, Universitatea din Craiova (membru).
În urma susținerii tezei, comisia a propus, în unanimitate, acordarea atestatului de abilitare și conferirea calității de conducător de doctorat Preasfințitului Părinte conf. univ. dr. Benedict Vesa (Bistrițeanul).
La final, Părintele Mitropolit Andrei l-a felicitat pe Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul și a apreciat urcușul său academic.
Scurtă biografie
Din anul 2014, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul este cadru universitar la catedra de Spiritualitate Ortodoxă a Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca (2014-2016 asistent universitar, iar în perioada 2016- iunie 2021 lector universitar). În prezent, ierarhul este conferențiar universitar și predă și un workshop/curs facultativ de Limbă și literatură siriacă, cu scopul de a dobândi studenții o mai bună familiarizare cu literatura patristică a acestei tradiții, analizată în context istoric și cultural-lingvistic.
Este autorul a numeroase cărți, articole și studii de specialitate (în special de cultură și spiritualitate siriacă) publicate în reviste recunoscute național și internațional.
A participat la o mulțime de simpozioane și conferințe duhovnicești, atât în țară, cât și în străinătate. De asemenea, a susținut conferințe și meditații duhovnicești pentru preoții, elevii, studenții și credincioșii din cuprinsul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului și nu numai. Biografia completă a ierarhului poate fi consultată AICI
Mai multe fotografii AICI
Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Foto credit: Ionuț Chifa / Mitropolia Clujului