Sicriul cu trupul Preasfințitului Părinte Vasile Fluieraș va fi depus sâmbătă, 9 octombrie 2021, la ora 9:00, la Catedrala Mitropolitană din Piața Avram Iancu din Cluj-Napoca. Credincioşii clujeni și toți cei care l-au cunoscut și iubit se pot reculege la catafalcul Preasfințitului Vasile începând de mâine și până luni, 11 octombrie, la ora 12:00, când va avea loc slujba de înmormântare, cu respectarea strictă a normelor sanitare prevăzute pentru perioada de pandemie. În toată această perioadă, Catedrala Mitropolitană va fi deschisă, iar preoții vor oficia slujbe și vor rosti rugăciuni la catafalcul ierarhului.
De asemenea, în fiecare biserică și mănăstire din Arhiepiscopia Clujului, de mâine până luni, la orele 9:00 și 12:00, vor fi trase clopotele timp de trei minute, iar duminică, la Sfânta liturghie, preoții vor oficia o slujbă de pomenire pentru Presfințitul Părinte Vasile.
PS Părinte Vasile va fi înmormântat în cripta ierarhilor de sub altarul Catedralei Mitropolitane. Luni, de la ora 9:00, se va săvârși Sfânta Liturghie arhierească, urmată de la ora 12:00, în fața Catedralei, de slujba Prohodirii, oficiată de un sobor de arhierei, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.
Preasfințitul Părinte Vasile, Episcop Emerit și fost Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului în perioada 1998-2019, a trecut la cele veșnice în ziua de vineri, 8 octombrie 2021, la ora 11:30.
Citește și
- Preasfințitul Părinte Episcop Vasile a trecut la Domnul
- Mesajul de condoleanţe al Patriarhului României la plecarea la cele veşnice a Preasfinţitului Părinte Vasile
- Mitropolitul Andrei: „PS Vasile a fost cunoscut ca un ierarh jertfelnic și iubitor, altruist”
Sursa: Grigore Sâmboan / Radio Renașterea
Foto credit: Darius Echim / Mitropolia Clujului