Seminarul Internațional de Medicină și Teologie, ajuns la ediția a XX-a, s-a desfășurat marți, 18 mai 2021, în mediul online, având tema principală „Terapii medicale și spirituale la începutul mileniului III: Complementaritate, dialog, unitate”.
Lucrările seminarului au debutat la ora 9:00, pe site-ul Facultății de Teologie Ortodoxă din cluj-Napoca, în sala virtuală „A”, găzduită de platforma „Zoom meetings”, cu participarea online a Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, a Acad. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, precum și a zeci de cadre universitare, medici, psihologi, studenți și public divers.
În deschiderea manifestării, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a rostit o rugăciune de binecuvântare și a ținut un cuvânt de învățătură, vorbind despre Doctorul cel Mare al trupurilor şi al sufletelor noastre, Mântuitorul Iisus Hristos. Totodată, ierarhul i-a felicitat pe cei implicați în organizare, pentru inițiativă, perseverență și alegerea temei de actualitate.
Participanții au dezbătut probleme centrate pe tema „Terapii medico-spirituale: Complementaritate, dialog, unitate”. Dintre aceștia, Preasfințitul Părinte Episcop Benedict Bistrițeanul a vorbit pe tema „Sălășluirea tăcerii. Terapia liniștirii ca practică ascetică necesară pentru omul contemporan”, Academicianul Ioan Aurel Pop a susținut o prelegere intitulată „Terapia sufletului prin amintiri”, iar prof. dr. Anca Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie„Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, a prezentat „Mijloace terapeutice disponibile în lupta cu virusul”.
Lucrările seminarului, inițiate și coordonate pentru al douăzecelea an consecutiv de prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta, au continuat în cadrul secțiunilor: „Transplantul de organ”, „Infecția SARS-COV2”, „Psihologie și teologie: dialog și împreună lucrare”, „Terapia medico-spirituală”, „Realități istorice, sociale și spirituale la începutul mileniului III”, „Artă sacră” și „Inginerie Medicală”.
„Realitatea ne arată că problemele cu care se confruntă omenirea, lumea în care trăim, reclamă în mod obligatoriu recursul la etică și morală. Dacă primul factor îl constituie criza profundă pe care o traversează omenirea, cel de-al doilea reprezintă resurgența religiei la scară planetară. Nu în ultimul rând, este vorba de viața reală cu numeroasele ei probleme și aspecte ce vizează guvernanța globală, ocrotirea mediului înconjurător, dar și comportamentul față de semeni, în diversele lui circumstanțe, precum cele medicale, politice, sau de afaceri. Și atunci putem admite că lumea are o problemă a îngrijirilor de sănătate, o problemă socială, o problemă ecologică, o problemă politică, o problemă de securitate globală și multe altele, iar soluționarea lor depinde în mare măsură de modeul în care este percepută problema morală, care în acest fel devine problema proeminentă a lumii noastre și care, trebuie să recunoaștem, depinde în mare măsură de problema spirituală.
Sigur, nu numai etica medicală se clatină din cauza hărțuirii științifice, tehnice și economice. Turbulențe etice datorate progresului sunt semnalate în aproape toate domeniile de activitate, iar vremurile pe care le trăim sunt marcate de criză – adică o situație de neclaritate și incertitudini în care totul depinde de puterea de a distinge și a judeca evenimentele și evoluția lor”, a arătat prof. dr. Mircea Gelu Buta de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, inițiatorul și principalul organizator al Seminarului Internațional de Medicină și Teologie de la Bistriţa.
„Un lucru este sigur: crizele nu pot fi evitate! A le nega, de frică sau revoltă, este o atitudine care nu ajută la nimic. Iată de ce o discuție mai largă pe această temă înseamnă atât o formă de recunoaștere a frământărilor oamenilor, cât și faptul că înțelepciunea umană este limitată și are nevoie să fie călăuzită de înțelepciunea lui Dumnezeu”, a conchis prof. dr. Mircea Gelu Buta.
Evenimentul științific s-a bucurat de participarea unui număr mare de cadre didactice universitare, cercetători, cadre medicale și invitați din țară și din străinătate, printre care s-au numărat: arhim. prof. Teofil Tia (Cluj-Napoca), pr. prof. Ioan Chirilă (Cluj-Napoca), prof. dr. Vasile Astărăstoae (Iași), prof. dr. Adrian Opre (Cluj-Napoca), prof. dr. Pavel Chirilă (București) pr. prof. Ștefan Iloaie (Cluj-Napoca), prof. dr. Doina Azoicăi (Iași), Inocent-Maria Vladimir (Roma), prof. dr. Beatrice Gabriela Ioan (Iași), dr. Codrin-Horea Rebeleanu (Bistrița), dr. Maxim Morariu (Roma) și alții. Lista completă și temele abordate AICI
Lucrările prezentate vor fi publicate în volumul „Medicii și Biserica”.
Manifestarea științifică a fost organizată de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, Asociația Medicală Română, Filiala Bistrița-Năsăud, Centrul de Bioetică UBB Cluj-Napoca, Societatea Română de Bioetică, Societatea Română de Istoria Medicinii, Societatea Națională de Inginerie Medicală și Tehnologie Biologică, Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud și Colegiul Consilierilor Juridici Bistrița-Năsăud.
Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Sursa foto: captură „Zoom meetings”