În cadrul „Serilor culturale” ale Muzeului Mitropoliei Clujului, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului a găzduit, sâmbătă seara, 29 iunie 2019, în sala mare a muzeului, prelegerea: „Provocările misiunii creștine în lumea secularizată”, susținută de teologul și diplomatul Teodor Baconschi, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, a numeroși clujeni, tineri și oameni de cultură.
Acest moment cultural a fost gândit ca o întâlnire și o discuție pe o temă de maximă actualitate pentru fiecare creștin care dorește să își trăiască în mod conștient rolul de mărturisitor al Domnului într-o lume tot mai puțin deschisă spre afirmarea unei identități creștine.
Prezent la eveniment, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a rostit un gând duhovnicesc și a mulțumit invitatului pentru că a ales să le vorbească clujenilor pe o temă atât de actuală.
Moderatorul evenimentului a fost părintele Bogdan Ivanov, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.
„Ancorat în orizontul frământărilor actuale, atât în plan teologic, cât și în planul ideilor, Teodor BACONSCHI ne propune prin această prelegere o reflecție asupra modului în care fiecare creștin și Biserica în ansamblul ei trebuie să se poziționeze în contextul tot mai evident al lumii secularizate. Nevoia unei bune ancorări în adevărurile de credință și asumarea unei conștiințe creștine vii, dublate de deschiderea spre valori și spre respectul față de tot ce e bun în lume sunt repere principale care pot da valoare vieții și pot construi o lume cu sens.”, conform celor afirmate de pr. Bogdan Ivanov, consilierul cultural al eparhiei.
Moment cultural a fost însoțit și de un recital muzical susținut de Mara Torge – vioară și Tudor Torge – chitară clasică.
La final, a avut loc o sesiune de întrebări și răspunsuri pe marginea celor discutate.
De asemenea, cei prezenți și-au putut achiziționa cea mai recentă apariție editorială a teologului Teodor Baconschi, intitulată „Averea bunei educații”.
Mai multe fotografii AICI
În cadrul „Serilor culturale” ale Muzeului Mitropoliei Clujului, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului a…
Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Duminică, 30 iunie 2019
Text și foto: Darius Echim