Credincioşii Parohiei Săliştea Nouă din comuna clujeană Baciu au participat duminica aceasta în număr mare la primele slujbe oficiate în noua lor biserică. De dimineaţă, cu mic cu mare au luat parte la târnosirea lăcaşului de cult cu hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor”. Sfinţirea a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Ierarhul a săvârşit apoi Sfânta Liturghie.
    După momentul citirii Sfintei Evanghelii, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură despre credința adevărată, care ni-L face cunoscut pe Dumnezeu și ne oferă viață veșnică.
   La finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Clujului a oferit distincția „Crucea Transilvană” şi diplome de cinstire tuturor celor care au contribuit la edificarea lăcaşului de cult. Au participat autorităţi locale şi judeţene, preoţi şi credincioşi din Eparhie, dar şi din alte zone ale ţării. Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenţi de la Facultatea de Teologie din Cluj.
  Parohia Săliştea Nouă este tânără, fiind înfiinţată după 90. Din 1992 şi până în prezent slujbele erau oficiate într-o capelă. Piatra de temelie a bisericii a fost pusă în anul 2010, pe un teren care a aparţinut Primăriei Baciu. Lucrările au fost continuate de credincioşi prin muncă voluntară şi au fost coordonaţi de domnii Bindaş Mihai prim epitrop al parohiei Arghil Claudiu –constructor, Gângă Călin –consilier şi  Moldovan Ioan-consilier. S-a zidit biserica între anii 2010-2012 iar pictura s-a efectuat înre anii 2012-2013 de către pictorul bisericesc Constantin Bumbu care a donat întreaga lucrare.  
  Parohia Săliştea Nouă a fost păstorită între anii 1994-septembrie 2012 de către Pr.Ilie Răduţ Taciu, iar apoi de către Pr.Câmpean Iuliu până la data de 21 aprilie 2013 dată la care s-a pensionat, de la 1 mai 2013 postul de preot paroh fiind ocupat prin transfer de Pr.Perţa Vasile Florin.
  De la 01 mai 2013 s-au efectuat lucrări de pictare a icoanelor de pe iconostas, turnarea sfintei mese , padimentarea interioară a bisericii şi s-au realizat trotuarele. Icoanele de la iconostas au fost donate de preotul Petreuş Ioan din Popeşti jud. Cluj.
{joomplucat:21 limit=16|columns=4}
 
 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close