Actualitatea religioasă

Conferință preoțească de primăvară, la Huedin
La împlinirea a 1230 de ani de la cel de-al Șaptelea Sinod Ecumenic de la Niceea, care a condamnat iclonoclasmul și a restabilit cultul sfintelor icoane, în Patriarhia Română au loc o serie de manifestări culturale și misionare, menite să promoveze această tematică....

Biserica Parohiei bistrițene Pintic a fost resfințită de ÎPS Andrei
ÎPS Andrei: „Pe ortodocși îi caracterizează acest duh al păcii, pe care l-a lăsat Domnul Iisus Hristos”

Sfânta Liturghie și Pomenirea Eroilor la Mănăstirea Muntele Rece
Hramul așezământului monahal a reunit mulțime de credincioși care au venit să petreacă marea sărbătoare în rugăciune alături de Mitropolitul Andrei al Clujului și obștea mănăstirii

O nouă generație de absolvenți la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj
Festivitatea de sfârșit de an a avut loc în prezența Înaltpreasfițitului Părinte Andrei, a cadrelor didactice de la Seminar, a părinților și a celor apropiați.

Mitropolitul Andrei s-a întâlnit cu preoţii din Protopopiatul Bistriţa
Conferinţa de primăvară a preoților din protopopiat, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului.

Hram la Mănăstirea de la Dobric
ÎPS Andrei „Sfântului Împărat Constantin lumina sufletului i-o dădea credința”

Prezență arhierească în filia Arghișu, protopopiatul Huedin
Credincioșii filiei Arghișu din Protopopiatul Huedin au avut bucuria, sâmbătă, 20 mai 2017, de a-l primi în satul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului.

Conferința preoțească de primăvară, în Protopopiatul Beclean
Conferința preoțească de primăvară la Beclean în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului

Patriarhul Teofil al Ierusalimului: Familia este un lucru natural și trebuie legalizată, pentru că altfel vor fi legalizate lucruri nenaturale
Patriarhul Ierusalimului susţine modificarea constituţiei României cu privire la căsătorie.

168 de elevi, premiați la cea de-a 7-a ediție a Concursului „Hristos ajutorul meu”
Multă bucurie și o atmosferă plină de viață. Asta s-a simțit miercuri, 17 mai 2017, preț de aproape două ore în biserica Parohiei Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca, unde a avut loc, începând cu ora 13:00, festivitatea de premiere a elevilor...
Știri video
Niciun Rezultat
Pagina căutată nu a fost găsită. Încercați o căutare mai profundă sau folosiți navigarea de deasupra pentru localizarea postării.
Niciun Rezultat
Pagina căutată nu a fost găsită. Încercați o căutare mai profundă sau folosiți navigarea de deasupra pentru localizarea postării.
Cateheze
Niciun Rezultat
Pagina căutată nu a fost găsită. Încercați o căutare mai profundă sau folosiți navigarea de deasupra pentru localizarea postării.