Actualitatea religioasă

Patriarhia Română a oferit ajutor de 2.278.396 lei în perioada 20 – 27 aprilie 2020
Patriarhia Română anunță că valoarea ajutoarelor oferite de Biserică în perioada 20-27 aprilie 2020 a fost de 2.278.396 lei. Valoarea totală a măsurilor de sprijin oferite de eparhii de la începutul crizei de sănătate Covid-19 și până la data de 27 aprilie se ridică...

Patriarhia Română a militat pentru caracterul opţional în școli al orelor de educație pentru viață | Comunicat de presă
Biroul de presă al Patriarhiei Române a transmis un comunicat de presă în legătură cu obligativitatea organizării în școli, cel puțin semestrial, a unor programe pentru viață și sănătate, inclusiv educație sexuală pentru copii. În document se menţionează faptul că...

Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul, la Mănăstirea Cășiel, în Duminica Tomii
În Duminica a II-a după Paști (a Sfântului Apostol Toma), 26 aprilie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Cășiel, județul Cluj. Cu...

Mitropolitul Andrei, la Mănăstirea Salva: „Nu poate fi o suferință mai mare decât a-ți pierde credința!”
În Duminica a II-a după Paști, 26 aprilie 2020, obștea monahală de la Salva a primit binecuvântare și încurajare arhierească. În fiecare an, de Izvorul Tămăduirii, sărbătoare ce o are în prim plan pe Maica Domnului, Mănăstirea de la Salva își serbează hramul. Anul...

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Nicula, în procesiune în orașele Cluj-Napoca și Bistrița
Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului a organizat o procesiune cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula, vineri, 24 aprilie 2020, la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, în cele două reședințe de județ ale eparhiei: Cluj-Napoca și...

Icoana Maicii Domnului de la Nicula, la hramul Mănăstirii „Sfânta Elisabeta” din Cluj-Napoca
Mănăstirea clujeană „Sfânta Elisabeta” și-a sărbătorit ocrotitoarea în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Andrei și a Preasfințitului Părinte Vasile Flueraș. Cu ocazia hramului, Mitropolitul Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, alături de un sobor restrâns...

PS Benedict Bistrițeanul, în Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul clujean Mănăștur
La împlinirea a 59 de ani de la sfințirea locașului de cult, Sfânta Liturghie a fost oficiată de episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul. Ierarhul a slujit la acest moment aniversar înconjurat doar de preoții parohiei....

Patriarhul României mulțumește Papei Francisc pentru donația făcută Spitalului din Suceava
În după amiaza zilei de 23 aprilie 2020, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis o scrisoare de mulțumire adresată Sanctității Sale Papa Francisc pentru darul făcut de acesta Spitalului Județean „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava. Donația, constând în cinci...

La sărbătoarea Sf. M. Mc. Gheorghe, Mitropolitul Clujului s-a aflat în mijlocul obștii de la Mănăstirea Cormaia
Joi, 23 aprilie 2020, în ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a liturghisit și a predicat la...

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Nicula, în procesiune în orașele Cluj-Napoca și Bistrița | Comunicat de presă
Pentru a oferi o mângâiere sufletească bolnavilor, care suferă în spitale sau la casele lor de pe urma noului coronavirus, dar și pentru a-i întări pe medici și pe cei care muncesc în spitale pentru ușurarea suferințelor fraților noștri, Arhiepiscopia Clujului va...
Știri video
Niciun Rezultat
Pagina căutată nu a fost găsită. Încercați o căutare mai profundă sau folosiți navigarea de deasupra pentru localizarea postării.
Oameni neîncrezători în puterea lui Dumnezeu și batjocoritori
Cuvânt de învățătură al Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului rostit în parohia Recea-Cristur, protopopiatul Beclean. 29 octombrie 2017
Păstorul are o întreită slujire pe care o primeşte de la Mântuitorul Iisus Hristos
Predica Înaltpreasfințitului Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, la Întronizarea Preasfințitului Ignatie ca Episcop al Hușilor
Mărturie și contramărturie
Cuvântul de învățătură rostit de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului la Sărbătoarea Sfinților Martiri și Mărturisitori Ardeleni: Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara, Oprea Miclăuș, Ioan din Galeș și Moise Macinic, la...

Plugăria sufletului
Cuvânt de învățătură rostit de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului în filia Micești, Protopopiatul Huedin. 15 octombrie 2017
Cuvânt al ÎPS Andrei, rostit la Mănăstirea Sihăstria, la 20 de ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui Paisie Olaru de la Sihla
Cateheze
Niciun Rezultat
Pagina căutată nu a fost găsită. Încercați o căutare mai profundă sau folosiți navigarea de deasupra pentru localizarea postării.