Actualitatea religioasă

Binecuvântare arhierească pentru dejeni, după ridicarea stării de urgență | Medic din prima linie, distins cu Ordinul „Mihai Vodă”
În Duminica a 5-a după Paști (a Samarinencei), 17 mai 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din municipiul Dej. Medicul din...

Episcopul-vicar Benedict, la Mănăstirea Mihai Vodă: „Evanghelia din Duminica Samarinencei exprimă setea omului după Dumnezeu”
În Duminica a 5-a după Paști (a Samarinencei), 17 mai 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea „Mihai Vodă” din Turda, județul Cluj. Cu...

Părintele Mitropolit Andrei: Familia creștină este temelia țării
Ziua Internaţională a Familiei este sărbătorită anual în data de 15 mai. În țara noastră, această zi este marcată în fiecare an în duminica cea mai apropiată de 15 mai. Într-un mesaj transmis cu acest prilej, prin intermediul Radio Renașterea, Întaltpreasfințitul...

Îndrumări bisericeşti pentru starea de alertă
Având în vedere că, din 15 mai 2020, încetează starea de urgență și aplicabilitatea Ordonanțelor militare care au limitat importante aspecte ale vieții religioase publice a credincioșilor, în urma consultării cu Guvernul României, Patriarhia Română transmite...

Un nou ajutor financiar și material oferit de Patriarhia Română înainte de ridicarea „stării de urgență”
Biserica Ortodoxă Română a continuat ampla sa acțiune caritabilă desfășurată în contextul pandemiei și al stării de urgență, care urmează să fie ridicată în ziua de 15 mai 2020, oferind ajutor concret și diversificat, la nivel de parohii și eparhii, persoanelor...

Patriarhul Daniel: Mesaj spiritual în timp de pandemie
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj în care a subliniat că „starea de pandemie ne cheamă să transformăm suferinţa în speranţă şi izolarea în dorinţă de comuniune mai multă între oameni”, informează Basilica.ro. „Mai ales acum, când lumea trece...

Părintele Patriarh Daniel: Binecuvântare și prețuire pentru Asistentul medical
Cu ocazia Zilei Internaționale a Asistentului Medical, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a transmis un mesaj de binecuvântare și apreciere față de activitatea și rolul personalului sanitar. Mesaj integral Binecuvântare și prețuire...

Mitropolitul Andrei al Clujului, în mijlocul obștii Mănăstirii Rebra-Parva din Țara Năsăudului
În Duminica a IV-a după Paști (10 mai 2020), a vindecării slăbănogului de la Vitezda, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a liturghisit și a predicat la Mănăstirea...

PS Benedict Bistrițeanul: „Este un timp al judecății, când suntem chemați să nu mai păcătuim ca să nu ne fie și mai rău”
În Duminica a IV-a după Paști (10 mai 2020), a vindecării slăbănogului de la Vitezda, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din...

Recomandările INSP după încetarea stării de urgenţă: Slujbele, oficiate în aer liber
Institutul Naţional de Sănătate Publică a prezentat sâmbătă propunerile privind setul de măsuri de relaxare care vor fi aplicate după ridicarea stării de urgenţă. Documentul are 13 pagini, iar capitolul cinci prezintă recomandările privind activitatea în lăcaşurile de...
Știri video
Niciun Rezultat
Pagina căutată nu a fost găsită. Încercați o căutare mai profundă sau folosiți navigarea de deasupra pentru localizarea postării.
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului
Cuvânt de învățătură al Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului la Sărbătoarea „Intrării în Biserică a Maicii Domnului”, cuvânt rostit în biserica nouă a filiei Boteni, din Protopopiatul Turda. 21 noiembrie...
Avere binechivernisită
Cuvânt de învățătură al Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului în localitatea Sărata, Protopopiatul Dej. 19 noiembrie 2017
Biserica de acasă
Cuvânt de învățătură al Înaltpreasfințitului Părinte Andrei la binecuvântarea casei parohiale din parohia Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir, locaitatea Baciu. 18 noiembrie 2017
Cuvânt ÎPS Andrei 15 noiembrie 2017 Liceul Teoretic Avram Iancu din Cluj Napoca
IPS Andrei – Tăria mărturisirii credinței prin fapte
Cuvânt de învățătură al Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, rostit la hramul Mănăstirii de la Bichigiu, cu prilejul prăznuirii Sfinților Mărturisitori Năsăudeni.
Cateheze
Niciun Rezultat
Pagina căutată nu a fost găsită. Încercați o căutare mai profundă sau folosiți navigarea de deasupra pentru localizarea postării.