Actualitatea religioasă

Hramul istoric al Mănăstirii „Mihai Vodă” de la Turda, construită pe locul unde a fost asasinat Mihai Viteazul
Joi, 19 august 2021, s-au împlinit 420 ani de la trecerea la cele veșnice a Domnitorului Mihai Viteazul, primul întregitor al neamului românesc. Cu acest prilej, Mănăstirea „Mihai Vodă” de la Turda, județul Cluj, construită pe locul unde a fost asasinat Marele...

Sfințirea bisericii Mănăstirii „Crucea Iancului” de la Mărișel
În ziua de pomenire a Sfinților Martiri Brâncoveni, luni, 16 august 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul...

Mitropolitul Clujului, la Nicula: „Să ne rugăm Maicii Domnului ca tinerii noștri să fie buni creștini”
17 mii de pelerini din toată țara au asistat duminică dimineața, 15 august 2021, la Mănăstirea clujeană Nicula, la Sfânta Liturghie, săvârșită cu ocazia Praznicului Adormirii Maicii Domnului. Slujba a fost oficiată pe altarul de vară din curtea mănăstirii de...

Hramul Mănăstirii Dobric, sărbătorit în prezența Episcopului-vicar Benedict Bistrițeanul
La Praznicul Adormirii Maicii Domnului, duminică, 15 august 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Dobric, județul Bistrița-Năsăud, cu...

Prohodul Maicii Domului, cântat la Mănăstirea Nicula de zeci de mii de pelerini
În ajunul Praznicului Adormirii Domnului, miile de pelerini au luat parte la Mănăstirea Nicula, la Slujba Prohodului Maicii Domnului. în jurul orei 21:30, Icoana făcătoare de minuni a fost scoasă în procesiune pe altarul de vară al așezământului monahal, unde a fost...

Slujba Vecerniei cu Litie, la Nicula | IPS Andrei, către pelerini: „Aici bucuriile sfinte nu se mai termină niciodată”
Sâmbătă, 14 august 2021, de la ora 18:00, la Mănăstirea Nicula, în ajunul hramului, pe altarul de vară, a fost săvârșită slujba Vecerniei cu Litie. La slujbă a slujit Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul...

Mitropolitul Clujului, alături de mii de credincioși, la pelerinajul „La Nicula colo-n deal”
Și-n acest an, marele praznic al Adormirii Maicii Domnului, întâmpinat cu multă evlavie de toți credincioșii, a fost precedat de tradiționalul pelerinaj „La Nicula colo-n deal”, ce amintește de anul 1699, când icoana pictată de preotul ortodox Luca din Iclod și...

„Pe unde veniți, pământul se subțiază, deoarece veniți deodată cu rugăciunile din inimă”- PS Benedict către pelerinii de la Nicula
Sâmbătă, 14 august 2021, pe altarul de vară de la Mănăstirea Nicula, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, cu prilejul...

Hramul Mânăstirii Nicula – 13-15 august 2021
Anul acesta, marele praznic al Adormirii Maicii Domnului, întâmpinat cu multă evlavie de toți credincioșii, va fi precedat de tradiționalul pelerinaj „La Nicula colo-n deal”, amintindu-ne de anul 1699, când icoana pictată de preotul ortodox Luca din Iclod și aflată în...

Cea mai veche biserică din Municipiul Turda a fost resfințită de Mitropolitul Clujului
Biserica Parohiei Turda Nouă I a fost resfințită în Duminica a 7-a după Rusalii, 8 august 2021, de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. Lăcașul de cult poartă hramul „Sfânta Treime” și cunoscut în zonă ca biserica șovagăilor (a tăietorilor de...
Știri video
Niciun Rezultat
Pagina căutată nu a fost găsită. Încercați o căutare mai profundă sau folosiți navigarea de deasupra pentru localizarea postării.
Cuvânt ÎPS Andrei – Întâlnire cu elevii din Protopopiatul Cluj I – 23 aprilie 2019
Cuvântul de învățătură al Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, rostit cu ocazia premierii elevilor, din Protopopiatul Cluj I, care au participat la Concursul...
Cuvânt ÎPS Andrei – Întâlnire cu familiile aflate în evidența Sectorului Social al Eparhiei Clujului – 22 aprilie 2019
Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, rostit la întâlnirea cu familiile nevoiașe aflate în evidența Sectorului Social-Filantropic și Misionar al Eparhiei, precum și...
Cuvânt ÎPS Andrei – Biruitorul morții – 21 aprilie 2019
Cuvântul de învățătură al Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, rostit la Praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, în Parohia Ortodoxă din localitatea clujeană Florești, cu...
Cuvânt ÎPS Andrei – Înainte de a intra în Ierusalim, Hristos a biruit moartea – 20 aprilie 2019
Cuvântul de învățătură al Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, rostit la Procesiunea de Florii, organizată la Bistrița, sâmbătă, 20 aprilie 2019.
Cuvânt ÎPS Andrei – „M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” – 19 aprilie 2019
Cuvântul de învățătură al Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, rostit în Parohia „Sfânta Treime” din Baciu, Protopopiatul Cluj I, vineri, 19 aprilie 2019, cu prilejul...
Cateheze
Niciun Rezultat
Pagina căutată nu a fost găsită. Încercați o căutare mai profundă sau folosiți navigarea de deasupra pentru localizarea postării.