Protopopiatul Ortodox Român Cluj I, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, a organizat joi, 24 octombrie 2019, un spectacol folcloric caritabil, intitulat ,,Satul de odinioară”, cu prilejul „Anului omagial al satului românesc”. Scopul principal al acestui spectacol a fost strângerea de fonduri pentru restaurarea bisericii de lemn „Sfântul Apostol Pavel” din localitatea clujeană Săliștea Veche, inclusă în patrimoniul monumentelor istorice din România, aflată într-un stadiu avansat de degradare.
Evenimentul a avut loc la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, de la ora 19:00, în sala de spectacole „Dumitru Fărcaș”, unde ceterași, rapsozi, cântăreți și jucăuși, alături de ansambluri folclorice și grupuri tradiționale, au prezentat cântece, jocuri și tradiții din satul românesc.
Concertul a debutat cu un filmuleț în care a fost prezentată povestea bisericii din Săliștea Veche, prin intermediul căruia cei prezenți au putut constata starea avansată de degradare a lăcașului, monument istoric.
Manifestarea s-a desfășurat cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, care, în deschiderea spectacolului, le-a adresat celor prezenți un cuvânt duhovnicesc, vorbindu-le despre satul românesc și despre importanța salvării bisericii de lemn. Totodată, i-a felicitat pe toți cei implicați.
De asemenea, a luat cuvântul și prof. univ. dr. Ioan Bolovan, prorectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și membru corespondent al Academiei Române, care a punctat faptul că Biserica Ortodoxă s-a îngrijit ca anul acesta să-i cinstească pe cei care au făcut posibilă Marea Unire, „să cinstească, în primul rând, esența românismului, satul românesc.”
Apoi, pe scenă au urcat membrii Ansamblului Folcloric Studențesc „Mugurelul” al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, care au prezentat un obicei de nuntă de pe Valea Someșului, precum și dansuri din zona Sibiului, din Jichișu de Jos și Câmpia Transilvaniei.
În continuare, au încântat publicul Ștefan și Andrei Petreuș din Maramureș și rapsodul Vasile Soporan din Frata, unul dintre puţinii români incluși în patrimoniul UNESCO și care deține titlul de „Tezaur Uman Viu”, fiind acompaniat de un grup instrumental, format din membri ai Orchestrei Profesioniste „Cununa Transilvană” a CJCPTC, condus de ceterașul Vasile Rizea (Șandorică) din Valea Largă.
Scena a fost decorată cu obiecte din gospodăria românească, dar și cu costume tradiționale, cu sprijinul Muzeului etnografic „Poarta de su’ Feleac“, ce aparține familiei Rodica și Gheorghe Căpușan.
În încheierea serii, a luat cuvântul și a mulțumit tuturor celor implicați inițiatorul și organizatorul acestui spectacol, preotul Dan Hognogi, protopopul de Cluj I, care a făcut demersurile necesare pe lângă autoritățile abilitate în vederea restaurării bisericuței din Săliștea Veche. De asemenea, a luat cuvântul și managerul CJCPCT Cluj, doamna Adriana Emilia Irimieș, care a mulțumit publicului prezent și a precizat că astfel de spectacole pentru restaurarea bisericii vor fi organizate și-n viitor.
Evenimentul a fost prezentat de Grigore Sâmboan, consultant artistic în cadrul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj și redactor la Radio Renașterea.
Protopopiatul Cluj I organizează din anul 2015 astfel de spectacole cu scop caritabil. În anul 2015, în urma spectacolului folcloric caritabil, intitulat „Renaște speranța”, s-a construit o casă pentru familia Fărăgău, din satul Pădureni, rămasă fără locuință în urma unui incendiu. În 2016, s-a desfășurat un alt proiect, intitulat „Hristos, Cel milostiv și ucenicii Săi”, în vederea incluziunii sociale a copiilor și tinerilor cu dizabilități, în special a celor cu deficiențe de auz. În anul 2017, a fost organizată o „Seară caritabilă Florin Piersic” ce a vizat integrarea copiilor cu nevoi speciale în societate, iar în anul 2018, a avut loc transpunerea scenică a lucrării „Ziditorii Marii Unirii”, în contextul „Anului omagial al unității de credință și neam”.
Istoricul bisericii
Biserica de lemn „Sfântul Apostol Pavel”, monument istoric de secolul XVIII, aflată în satul Săliștea Veche, comuna Chinteni, județul Cluj, a fost cumpărată în anul 1911 pe cheltuiala familiei Pavel Lupaș și cu ajutorul credincioșilor din localitate, după cum reiese din inscripția de pe iconostas. Cumpărată din Sânmărtin, biserica a trebuit refăcută după forma inițială. Biserica are formă de navă și a fost așezată pe temelie de piatră. În 1956 a fost înlocuit acoperișul, iar în 1966 s-a intervenit asupra turnului, în interior. Toate cheltuielile în acest sens au fost suportate de către credincioșii din comunitate. Ultima intervenție asupra bisericii s-a făcut în 1997, când zone ale acoperișului au fost acoperite cu tablă. În același an s-a efectuat un control, iar lăcașul de cult a fost clasat monument istoric de arhitectură 13 B 505. Altarul are o particularitate, având patru laturi și nu cinci, așa cum se obișnuiește la bisericile de lemn.
În prezent, biserica de lemn se află în stare avansată de degradare, iar o mare parte a foilor de tablă montate în 1997 au fost dizlocate de vânt. De asemenea, structura s-a deformat și prezintă o înclinare vizibilă. În prezent, în zonă locuiesc aproximativ 50 de persoane vârstnice, 13 dintre acestea au participat la spectacolul desfășurat la Casa de Cultură a Studenților, fiind însoțite de preotul paroh Vasile Florin Perța.
Toți cei care doresc să sprijine în continuare acțiunea de salvare a bisericii din Săliștea Veche o pot face prin donații în contul deschis la Banca Transilvania: RO39BTRLRONCRT0372674701. Pentru a fi restaurată, biserica din Săliștea Veche are nevoie de reparații în valoare de aproximativ 200.000 lei.
Spectacolul poate fi urmărit integral AICI
Mai multe fotografii AICI
Protopopiatul Ortodox Român Cluj I, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, în…
Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Joi, 24 octombrie 2019
Text și foto: Darius Echim / mitropolia-clujului.ro