Ctitorul Episcopiei Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Episcop Gurie, a fost pomenit sâmbătă, 30 iulie 2022, în satul natal Huta din comuna Chiuiești, județul Cluj.

Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Arhipăstorul locului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și cu Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, alături de soborul de preoți și diaconi, în Altarul de vară al bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, făcând referire la pericopa evanghelică a acestei zile – despre luarea crucii și urmarea lui Hristos, a rostit un cuvânt despre demnitatea cu care vrednicul de pomenire Episcopul Gurie și-a purtat crucea în viața pământească, fiind un om al jertfei, al slujirii și al dăruirii totale pe Altarul Domnului nostru Iisus Hristos.

De asemenea, Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a evocat chipul blândeții, al dragostei și al dărniciei Părintelui său duhovnicesc, Episcopul Gurie Georgiu, cel care a și inițiat, în urmă cu peste 20 de ani, întâlnirea fiilor satului Huta. La final Preasfinția Sa a adresat un cuvânt de mulțumire Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei, Preasfințiților Părinți Episcopi, soborului slujitor, și tuturor celor prezenți astăzi la Huta.

După Sfânta Liturghie a fost săvârșit slujba Parastasului pentru Episcopul Gurie, pentru părinții acestuia, Maria și Teodor, și pentru fratele Atanasie, iar apoi a fost sfințită o cruce așezată în curtea bisericii din Huta spre pomenirea întâiului Arhipăstor al Episcopiei Devei și Hunedoarei.

La sărbătoarea satului Huta, eveniment anual inițiat de vrednicul de pomenire episcop Gurie, s-a alăturat un grup de măicuțe de la Mănăstirea Cășiel conduse de maica stareță Stavrofora Varvara Georgiu, la rândul ei fiică a satului Huta.


Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a trecut la Domnul în data de 21 octombrie 2021.

Ierarhul s-a născut în ziua de 31 decembrie 1968, în localitatea Huţa – Chiuieşti, județul Cluj, din părinţii Teodor şi Maria Georgiu.

A urmat Şcoala generală cu clasele I-IV din satul natal şi clasele V-VIII la Liceul Pedagogic „Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca (1976-1984), apoi Liceul „Traian Vuia” din Cluj-Napoca (1984-1988), Seminarul Teologic din Craiova (1988-1992) și Facultatea de Teologie din Craiova (1992-1996, cu licenţă).

A urmat cursuri de specializare la Facultatea de Teologie Catolică din Padova-Italia, secţia de Teologie Sistematică (1996-1997), cursuri de doctorat la Institutul de Teologie Pastoral-Misionară din Padova (1997-2001).

Când a fost admis la Seminarul Teologic din Craiova era frate la Mănăstirea Lainici (1988-1989), apoi a devenit secretar de cabinet al mitropolitului Nestor Vornicescu (1989-1996) și a fost tuns în monahism cu numele Gurie.

A fost hirotonit ierodiacon (februarie 1990) şi ieromonah (1992); a fost eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Craiova în perioada 1992-1996, a fost hirotesit protosinghel în 1996, apoi arhimandrit, în 2001. A fost vicar administrativ al Arhiepiscopiei Craiovei în perioada martie 2000 – august 2001.

În luna iulie a anului 2001 a fost ales Episcop vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, iar câteva săptămâni mai târziu, hirotonit arhiereu cu titlul „Strehăianul”.

În urma înfiinţării Episcopiei Devei şi Hunedoarei, în 29 octombrie 2009, a fost ales episcop titular al eparhiei şi înscăunat la Deva pe 29 noiembrie acelaşi an (2009).

Cât a fost la studii în Italia, a înfiinţat comunităţile ortodoxe române din Padova, Pordenone, Treviso şi Verona, a editat publicaţia lunară, Lumină Lină, a parohiei din Padova, a publicat diferite articole în presa religioasă din Italia (Oriente Cristiano, Difesa del popolo, II Gazzettino, Portavoce, ş.a.) dar şi în reviste din ţară.

A fost coautor la volumele „Meditaţii duhovniceşti la sfârşit de modernitate” (1999) şi „ Despre mântuirea sufletului în era postindustrială” (2001), a ţinut conferinţe pe teme de spiritualitate ortodoxă în ţară şi străinătate. Din 2011 predă în calitate de profesor suplinitor la Facultatea de Teologie din Alba Iulia.


Satul Huta are o comunitate de aproximativ 140 de suflete, păstorită de preotul paroh Cosmin Boga. Hramul lăcașului de cult este „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”. Parohia a fost înfiinţată în anul 2001, până atunci funcţionînd ca filie a Parohiei Strâmbu și apoi ca schit al Mănăstirii Nicula, unde au slujit în duminici și sărbători ieromonahi de la această Mănăstire.

Biserica din Huta a fost construită între anii 1970-1974 iar pictura a fost realizată de către pictorul Vasile Niţescu.

Mai multe fotografii AICI.

Foto: Denis Sălăjan

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close