La Praznicul Întâmpinării Domnului, miercuri, 2 februarie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Nicula, județul Cluj.

Cu acest prilej, de la ora 10:00, în biserica nouă a așezământului monahal, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de preoți si diaconi.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Gherla, preotul Iulian Paul Isip, starețul Mănăstirii Nicula, arhimandritul Nicolae Moldovan, duhovnicul Mănăstirii Strâmba, protosinghelul Paisie Pașcu, slujitori din cadrul așezământului monahal, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Dreptul Simeon L-a văzut pe Hristos”.

„Dacă s-ar fi scris volume întregi despre viața Dreptului Simeon, n-ar fi fost atât de importante ca acest verset din Sfânta Scriptură: «omul acesta era drept şi temător de Dumnezeu, aşteptând mângâierea lui Israel, şi Duhul Sfânt era asupra lui» (Luca 2, 25). Aceste patru virtuți trebuie să le subliniem: era drept, era cu frică de Dumnezeu, era încrezător în promisiunile lui Dumnezeu și era plin de Duh Sfânt. (…) Nu numai Simeon, ci eu cred că noi toți ne dorim să-L vedem pe Hristos. Cu toții ne dorim să-L întâmpinăm pe Hristos. Prin urmare, să punem în practică și noi cele patru virtuți, ca Dreptul Simeon”, a spus ierarhul.

 

 

La momentul rânduit din cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit întru diacon pe teologul Mihail Lostun. Acesta urmează a fi hirotonit preot pe seama Parohiei Vermeș, din Protopopiatul Beclean.

Răspunsurile liturgice au fost date de viețuitorii așezământului monahal.

La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Mitropolit Andrei a săvârșit slujba Parastasului pentru ierarhii Eparhiei Clujului, în frunte cu Mitropolitul Bartolomeu Anania (de la a cărui trecere la Domnul s-au împlinit luni, 31 ianuarie, 11 ani) și cu Episcopul Nicolae Ivan (de la a cărui trecere la cele veșnice se împlinesc joi, 3 februarie, 86 de ani). De asemenea, cei doi ierarhi de vrednică amintire vor fi comemorați duminică, 6 februarie, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.

 

Scurt istoric

Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula, județul Cluj, este cunoscută ca unul dintre cele mai vechi aşezăminte monahale din spaţiul românesc. Aici se desfășoară an de an, pe 15 august, de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, cel mai mare pelerinaj ortodox din Transilvania. Mulți credincioși vin cu câteva zile înainte pentru a se închina Icoanei Făcătoare de minuni a Maicii Domnului și a participa la toate slujbele oficiate pe Altarul de vară, amplasat lângă biserica veche de zid.

În anul 1326, Nicula era o pădure, în care s-a nevoit pustnicul ortodox Nicolae, cel care împrumută numele său pădurii, satului şi mânăstirii. Prima mărturie istorică ce atestă aşezarea monahală este legată de prezenţa unei biserici de lemn, în stil maramureşan, cu hramul „Sfânta Treime”, datată din anul 1552. Între 1712-1714 biserica se reînnoieşte, dar va cădea pradă unui incendiu în 1973, fiind înlocuită cu o biserică de lemn, datând din secolul XVII, strămutată aici din cătunul Năsal – Fânaţe.

La 1659 este nu numai chinovie monahală, ci şi şcoală „împărătească” unde învăţau copiii din satele dimprejurul mânăstirii, călugărilor revenindu-le şi misiunea de dascăli.

Începând anul 1699, Nicula iese din anonimat, devenind unul dintre celebrele locuri alese de Maica Domnului. Icoana ei, pictată de preotul ortodox Luca din Iclod, în anul 1681, avea să plângă, începând cu 15 februarie 1699, vreme de trei săptămâni, între 15 februarie și 12 martie, iar de atunci continuă să facă minuni, să tămăduiască boli și să aducă alinare și mângâiere tuturor celor care o cercetează.

Anul 2001 marchează istoric Mânăstirea Nicula, prin intervenţia Arhiepiscopului Bartolomeu Anania, care rectitoreşte aşezământul monahal, reorganizându-l urbanistic şi, împreună cu obştea călugărească, demarând construcţia de noi edificii: Biserică, Casă de creaţie, Centru de studii patristice, Corp administrativ, Arhondaric şi Clopotniţă. În prezent, biserica este în fază de finisaj, atât la lucrările exterioare, cât și interioare, unde se pictează în tehnica frescă.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close