În Duminica a 13-a după Rusalii (Pilda lucrătorilor celor răi), 3 septembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.
Din sobor au făcut parte slujitori ai Catedralei și părinți profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiu, în frunte cu decanul facultății – arhim. prof. univ. dr. Teofil Tia.
După citirea pericopei evanghelice duminicale, ce înfățișează pilda lucrătorilor celor răi, Părintele Mitropolit Andrei le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, intitulat „Mulțumirea supremă I-o aducem lui Dumnezeu la Liturghie”, în cadrul căruia a vorbit despre mulțumirea și închinarea adusă lui Dumnezeu.
Ierarhul a spus că „noi, oamenii, uităm adesea să fim mulțumitori pentru darurile primite de la Dumnezeu, iar participarea la Sfânta Liturghie este mulțumirea supremă pe care I-o aducem Lui pentru iubirea Sa nemărginită”.
La momentul rânduit din cadrul slujbei, Înaltpreasfinția Sa a hirotonit întru preot pe diaconul Ciprian Valer Bodea, pe seama Parohiei Ciceu Hășmaș, Protopopiatul Beclean.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Mitropolitane, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, directorul Școlii Doctorale „Isidor Todoran” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din municipiu.
La Sfânta Liturghie au participat numeroși credincioși clujeni, în frunte cu președintele Academiei Române – academicianul Ioan Aurel Pop, iar o parte din cei prezenți au asistat la slujbă în fața Catedralei din Piața Avram Iancu, rugându-se alături de ierarh pentru cei aflați în necazuri și suferințe, pentru pacea, sănătatea și mântuirea lumii.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului