La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie 2024, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur.
După citirea pericopei evanghelice, preotul paroh Dan Cismaș a citit Pastorala Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, la Praznicul Nașterii Domnului din anul mântuirii 2024, intitulată „Din iubire faţă de noi, Domnul Hristos se coboară la Crăciun pe pământ să ne vindece de boli şi să ne mântuiască”, pornind de la versetul scripturistic „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică!” (Ioan 3, 16).
Pastorala a fost citită, în prima zi de Crăciun, în toate bisericile și mănăstirile din cuprinsul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, iar în a doua zi urmează a fi citită în filii. Pastorala poate fi citită, integral, AICI.
Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, dirijat de Florin Ardelean.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Benedict a rostit un scurt cuvânt duhovnicesc, cu prilejul marelui praznic al Nașterii Domnului, însoțit de urările tradiționale de sărbători.
Preotul paroh Dan Cismaș a mulțumit ierarhului pentru prezență și pentru binecuvântarea comunității parohiale cu prilejul sărbătorilor de iarnă.
Scurt istoric
Biserica Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur, cunoscută sub numele de „Catedrala din Mănăștur”, s-a zidit între anii 1990-2018, fiind închinată Eroilor Revoluției din Decembrie 1989.
Piatra de temelie a fost pusă în data de 6 mai 1990, de către vrednicii de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu și Arhiepiscopul Justinian Chira, prin implicarea directă a preotului Vasile Raus.
Proiectul bisericii i se datorează arhitectului Radu Spânu, purtând marca arhitecturii Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, împrumutând, totodată, și unele detalii arhitecturale ale Catedralei „Sfântul Petru” din Roma. Biserica are o lungime de 50 m, o lățime de 38 m și o înălțime de 62 m.
Lăcașul de cult a fost târnosit la data de 20 ianuarie 2019, de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. De asemenea, la data de 10 aprilie 2022, ierarhul a sfințit cele patru clopote noi ale lăcașului de cult. Acestea au fost realizate la Turnătoria de clopote „Blotor” din Satulung, jud. Maramureş. Clopotele sunt turnate din bronz curat, lingourile de cupru și de staniu fiind importate din Germania. Clopotul mare are 476 kg (nota muzicală LA),
În perioada 7 septembrie 2020 – 15 decembrie 2023, biserica – de dimensiuni impresionante – a fost pictată în tehnica frescă, fiind realizați peste 7.000 de mp de pictură. Lucrările au fost executate de o echipă de pictori, coordonată de pictorul Stanislav Grecu. În prezent, se efectuează lucrări de finisare la biserica parohială, atât la interior, cât și la exterior.
Comunitatea parohială este păstorită de părintele paroh Dan Cismaș, împreună cu părinții coslujitori Vasile Bancoș, Nicolae Maja și Radu Onac, avându-l alături pe arhidiaconul Adrian Hodoroga. De asemenea, în cadrul parohiei slujește și preotul pensionar Vasile Raus, ctitorul bisericii.
Mai multe fotografii AICI
Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Foto credit: Ionuț Chifa / Mitropolia Clujului