Praznicul ”Intrării în Biserică a Maicii Domnului”, serbat în Biserica Ortodoxă pe data de 21 noiembrie a fost celebrat în mod deosebit la Gherla, la Biserica de pe B-dul Ștefan cel Mare, care și-a serbat hramul. Sărbătoarea hramului a fost marcată prin oficierea Sfintei Liturghii Arhierești de către ÎPS Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Slujba a debutat la ora 10.
În cadrul Sf. Liturghii ÎPS Andrei le-a vorbit celor prezenți despre Maica Domnului, pe care numit-o, asemenea Înțeleptului Solomon, Biserică Însuflețită: “Înțeleptul Solomon, în duh profetic, cu sute de ani înainte o vedea pe Maica Domnului îmbrăcată în toată splendoarea ei, în cartea ”Cântarea Cântărilor” spune: Cine este aceasta care ca zarea strălucește și ca luna-i de frumoasă, soarele-i de luminoasă și ca oastea de război temută? Răspunsul i-l dăm Înțeleptului Solomon noi creștinii: Aceasta este Maica Domnului!” Tot în cuvântul de învățătură ÎPS Andrei le-a dat credincioșilor sfaturi și îndemnuri duhovnicești pentru a viață curată, trăită alături de Domnul Hristos. Înaltpreasfinția sa a evidențiat faptul că cea mai importantă lucrare în vederea schimbării noastre este pocăința: “Pocăința este singura noastră salvare. Nici cultura, nici inteligența, nici noblețea, nici frumusețea nu-l reînnoiește pe om. Ci numai pocăința adevărată, rușinea și regretul pentru tot păcatul săvârșit în trecut și bineînțeles schimbarea totală a felului de viețuire și de gândire. ”
Pe parcursul Sfintei Liturghii au fost oficiate și  două hirotonii, de preot și diacon. La finalul slujbei, ÎPS Andrei a acordat pr. paroh. Vasile Săsărman Crucea Arhiepiscopală și pr. slujitor Vasile Ciceovan distincția de iconom stavrofor.  
În continuare a avut loc o slujbă de Sfeștanie la casa parohială.

 

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close