Sâmbătă, 14 august 2021, de la ora 18:00, la Mănăstirea Nicula, în ajunul hramului, pe altarul de vară, a fost săvârșită slujba Vecerniei cu Litie. La slujbă a slujit Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, alături de un sobor de preoți și diaconi.
Înaine să urce pe altarul de vară, Mitropolitul Andrei s-a închinat în biserica nouă a mănăstirii, la Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului.
Răspunsurile la strană au fost date de Corul „Psalmodia Transylvanica” al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, dirijat de părintele profesor Vasile Stanciu.
Protopopul de Gherla: „Aveți curaj să-i vorbiți Maicii Domnului!”
Un cuvânt de învățătură a fost adresat pelerinilor de protopopul de Gherla, preotul Paul Isip, care i-a îndemnat să aibă curaj pentru a vorbi cu Maica Domnului. „Nu trebuie să spuneți mult și veți vedea că Maica Domnului coboară! Maica Domnului coboară la noi, pentru ca pe noi să ne ridice la ceea ce Dumnezeu așteaptă de la noi”, a spus părintele.
Totodată, a arătat că nimeni nu este sigur alături de Fecioara Maria. „Anul acesta foarte mulți au murit singuri prin spitale, și chiar dacă nu erau singuri fizic, mulți au murit fără să mai vadă fața omului. Atunci, noi cei care suntem astăzi la Nicula, arătăm că nu ne este frică de moarte, dar mai mult, vorbim cu Maica Domnului și știm că nu suntem niciodată singuri. Aceasta ne dă siguranță! Când venim să-i facem prăznuire Maicii Domnului, venim oferindu-i toate problemele noastre, iar Preasfânta ca o mamă, tot suspinul ia în seamă”.
IPS Andrei: „La Nicula, bucuriile sfinte, nu se mai termină niciodată”
La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei le-a mulțumit pelerinilor pentru prezența la hram, arătând că „avem parte în seara aceasta, aici, la Nicula, de bucurii sfinte, care nu se mai termină niciodată, ci trec cu noi în eternitate. Aceste bucurii vă dorim să le duceți cu dumneavoastră acaasă și am dori să le experimenmteze toți creștinii. Tare sunt bucuros de prezența dumneavoastră aici. Sunt 54 de ani de când am venit eu prima dată la Nicula! Dacă ne dă Dumnezeu sănătate și mai putem veni și anii viitori, tare ne bucurăm!”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Andrei.
La final, împreună cu miile de credincioși, Înaltpreasfinția Sa a cântat priceasna „O, Măicuță Sfântă!”.
Mai multe fotografii AICI
Sursa: Grigore Sâmboan / Radio Renașterea
Foto credit: Darius Echim / Mitropolia Clujului