În ziua de prăznuire a Sfintei Mari Mucenițe Varvara, joi, 4 decembrie 2025, Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit la biserica din subteranul Ocnei Dej.
Sfânta Varvara este cinstită ca ocrotitoare a minerilor deoarece, potrivit Sinaxarului, a fost prigonită pentru credința sa creștină de însăși tatăl ei Dioscor, care era păgân. Fugind de mânia acestuia, Sfânta a ajuns în fața unei stânci care, prin voia lui Dumnezeu, s-a deschis și a facilitat, pentru moment, scăparea Sfintei Varvara de prigoana tatălui Dioscor. Astfel că și minerii sunt ocrotiți de Sfânta Varvara atunci când intră în adâncul pământului pentru exploatarea sării.
Cu acest prilej, în biserica „Sfânta Muceniță Varvara”, construită la o adâncime de aproximativ 100 de metri, Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din soborul slujitor au făcut parte: preotul Ioan Buftea, protopopul Dejului, preotul Ioan-Nicușor Pop, parohul comunității Ocna Dej I, preotul Dan Mihai Toșa, parohul comunității Ocna Dej II, precum și alți preoți invitați.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul a arătat că viața Sfintei Varvara ne pune înainte trei virtuți esențiale ale creștinului: curajul credinței, libertatea sufletului și dragostea care nu se desparte niciodată de Hristos.
Ierarhul a subliniat că, deși astăzi nu mai existăm sub persecuții directe, societatea actuală pune adesea la încercare trăirea publică a credinței:
„Noi trăim într-o societate care se secularizează și nu este întotdeauna ușor să te manifești ca și creștin. Trebuie să avem curajul de a nu ne rușina de credința noastră, ci de a o trăi firesc.”
PS Samuel a explicat că adevărata libertate nu este una exterioară, ci se dobândește în inimă:
„Sfânta Varvara a fost lipsită de libertatea exterioară, însă a avut libertate interioară, libertate sufletească. Libertatea nu înseamnă a putea alege între bine și rău, ci a fi capabil să alegi binele. Dacă am ales răul, ne-am pierdut libertatea.”
Iubirea este cea care o face pe Sfânta Varvara să rămână neclintită în fața tuturor chinurilor:
„De ce nu a cedat Sfânta Varvara presiunilor? Pentru că Îl iubea pe Hristos. Dragostea este cea care ne ajută să nu ne despărțim niciodată de credința noastră în Domnul Hristos.”
În continuarea predicii, ierarhul a arătat că Sfânta Varvara este icoana fecioarei înțelepte din Evanghelie, care își păstrează candela aprinsă pentru întâlnirea cu Hristos. Creștinul este chemat la aceeași veghere și pregătire lăuntrică.
„Nu știm când va veni momentul în care vom auzi: «Iată Mirele vine!» Ne va găsi Hristos cu candela aprinsă? Untdelemnul este Harul – dobândit prin rugăciune, prin nevoință și prin milostenie, căci cei ce vând untdelemn sunt săracii.”
Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de preoți din Protopopiatul Dej.
La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a oficiat slujba parastasului pentru preotul Mircea Mânzat, care a slujit în biserica din Salina Ocna Dej, precum și pentru toți minerii trecuți la Domnul.
Apoi, părintele protopop Ioan Buftea a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și binecuvântare, precum și oficialităților locale și județene, angajaților Salinei și tuturor celor prezenți la sărbătoare.
În continuare, Corul Salinei Ocna Dej a interpretat Imnul Minerilor.
Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Samuel Bistrițeanul i-a acordat Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni domnului Constantin-Dan Dobrea, director general Salrom.
Au fost prezenți la eveniment reprezentanți ai autorităților locale și județene printre care domnul inginer Costan Morar, primarul Municipiului Dej, domnul Constantin-Dan Dobrea, directorul general Salrom și
domnul inginer Alin Ioan Sălătioan, directorul Salinei Ocna Dej.
Scurt istoric
Biserica „Sfânta Muceniță Varvara” din subteranul Salinei Ocna Dej a fost ridicată în anul 2000, în Mina Transilvania, la o adâncime de aproximativ 100 de metri.
Lăcașul de cult a fost sfințit, în același an, chiar în ziua de prăznuire a Sfintei Varvara, de vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania.
Catapeteasma bisericii este realizată din lemn de tei, sculptată în stil bizantin, iar pereții de sare sunt împodobiți cu elemente decorative inspirate din arta brâncușiană, precum brâul și coloana infinitului. Aceste forme se regăsesc și pe vitraliile luminate din interior, care creează impresia că te afli la suprafață.
În prezent, extragerea sării geme în Salina Ocna Dej se realizează din Mina Transilvania, deschisă exploatării încă din anul 1979.
Text: Marian Șomlea
Foto:Ștefan Ciaca
Mai multe poze AICI
