În perioada 8-9 iunie 2021, Școala Doctorală „Isidor Todoran” de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca a orgaznizat Simpozionul cu tema „Ortodoxia clujeană la ceas aniversar: Spiritualitate, Teologie, Cultură – 100 de ani de la reactivarea scaunului episcopal”.
Timp de două zile, peste 70 de doctoranzi de la toate școlile doctorale de teologie din țară, împreună cu îndrumătorii și profesorii lor, avându-i alături și pe cei doi ierarhi ai Arhiepiscopiei Clujului, au prezentat și dezbătut diferite teme și probleme de actualitate care se încadrează în tematica manifestării științifice.
Deschiderea oficială a simpozionului a avut loc marți, 8 iunie, la ora 10:00, pe site-ul Facultății de Teologie Ortodoxă, în sala virtuală găzduită de platforma „Zoom meetings”, cu participarea online a Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului.
Cu acest prilej, în calitate de gazdă și organizator, directorul Școlii Doctorale „Isidor Todoran”, pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, a rostit un cuvânt introductiv, prin care a evidențiat momentul aniversar al reactivării scaunului episcopal de la Cluj, prin evocarea personalității Episcopului Nicolae Ivan și prin actualitatea lui azi.
În partea inaugurală a manifestării științifice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de binecuvântare și i-a felicitat pe cei implicați în organizarea manifestării, pentru inițiativă, perseverență și tema actuală, pentru că anul acesta se împlinesc 100 de ani de la reactivarea scaunului episcopal la Cluj, precum și 100 de ani de la alegerea, hirotonia și instalarea Episcopului Nicolae Ivan în tronul reînființatei Eparhii a Clujului. Totodată, în cuvântul rostit, ierarhul a subliniat importanța misiunii tinerilor și, în special, a celor de la facultățile de teologie, în acestă lume care se secularizează.
„Ne aducem aminte, cu multă evlavie, că pentru noi anul acesta este un an jubiliar. Se împlinesc o sută de ani de când a fost ales și hirotonit episcopul întemeietor Nicolae Ivan. În același timp, s-au împlinit o sută de ani de când s-a născut Mitropolitul Bartolomeu Anania și Arhiepiscopul Justinian Chira. Și atunci, îngemănându-le toate laolaltă, așa cum e corect, îi pomenim cu multă, multă evlavie, aducându-ne aminte de înaintașii noștri care ne-au grăit nouă cuvântul lui Dumnezeu, așa cum ne învață Sfântul Apostol Pavel. În mod special, ne aducem aminte astăzi de Episcopul Nicolae Ivan care a venit în capitala Transilvaniei cu un geamantan, iar când a plecat la Domnul ne-a lăsat tot ce vedem: a zidit Catedrală din Cluj, a construit biserica „Sfântul Nicolae” de pe strada Horea, a întemeiat Academia Teologică, Reședința Eparhială, revista „Renașterea”, multe clădiri utile, așezăminte spirituale, așezăminte economice, așezăminte culturale, tipografia și nenumărate biserici în toată Eparhia”, a subliniat Părintele Mitropolit Andrei.
De asemenea, au luat cuvântul prorectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Adrian Petrușel, care a transmis mesajul rectorului instituției, prof. univ. dr. psih. Daniel David, și directorul Școlii Doctorale a Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, prof. univ. dr. Adrian Lemeni, care a transmis mesajul de felicitare și apreciere în numele tuturor școlilor doctorale din domeniul Teologie din Patriarhia Română.
Apoi, lucrările simpozionului s-au desfășurat pe patru secțiuni: teologie-istorie, teologie sistematică, teologie biblică și teologie practică.
În cea de-a doua zi, miercuri, 9 iunie, de la ora 9:00, în deschiderea sesiunii plenare, doctoranzii participanți s-au bucurat de prezența și cuvântul de binecuvântare al Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, precum și de cuvântul apreciativ al decanului Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, arhim. prof. univ. dr. Teofil Tia.
Concluziile au fost prezentate miercuri seara, tot în mediul online, de către pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, directorul Școlii Doctorale „Isidor Todoran”, care, în raportul-sinteză al simpozionului, a expus următoarele concluzii:
- Simpozionul a marcat centenarul reactivării vechilor scaune episcopale de la Vad și Feleac, cu reședința în capitala culturală a Transilvaniei, Cluj;
- Personalitatea Episcopului Nicolae Ivan a fost pusă în lumină prin relevarea unor aspecte inedite din viața sa, cvasi-necunoscute, extrase din documente de arhivă necercetate până acum;
- Majoritatea specialiștilor din domeniul istoriografiei bisericești sunt de părere că ar trebui alcătuită o nouă monografie dedicată Episcopului Nicolae Ivan, actualizată, bazată pe noi documente de arhivă, pe relațiile interpersonale ale ierarhului cu diferite personalități, activitatea pastorală, edilitară, filantropică și culturală;
- Centralitatea instituțională a Episcopului Nicolae Ivan în traiectoria calitativă a Academiei Teologice din Cluj;
- Evidențierea tradiției șaguniene în care a fost ancorată întreaga viață bisericească a reînființatei eparhii a Vadului, Feleacului și Clujului;
- Tematica interdisciplinară a conferit lucrărilor prezentate de către doctoranzi un plus de interes, a suscitat discuții pertinente, a provocat interpelări academice și a propus posibile răspunsuri la multitudinea provocărilor cu care se confruntă cercetarea teologică doctorală contemporană;
- Simpozionul s-a bucurat de o prezență selectă a doctoranzilor din diferite centre universitare partenere ale Universității „Babeș-Bolyai” sau din Consorțiu (București, Iași, Sibiu, Arad, Alba-Iulia, Oradea, Craiova, Constanța);
- S-a subliniat necesitatea ancorării cercetării doctorale pe o experiență spirituală autentică, pentru a nu se crea un hiatus între aspectele pur științifice ce țin de exigențele cercetării teologice de azi și viața spirituală;
- Comunicările științifice au fost bine articulate și provocatoare, iar schimbul academic dintre participanți a fost de cea mai bună calitate.
„Participarea la lucrări și a coordonatorilor științifici, a creat un climat și o atmosferă de comuniune reală pentru o conlucrare cât mai eficientă dintre doctorand și magistru”, a conchis pr. prof. Vasile Stanciu.
Cu acceptul coordonatorilor științifici, lucrările prezentate vor fi publicate în Studia Theologica Orthodoxa Doctoralia Napocensia, revista de specialitate a Școlii Doctorale „Isidor Todoran” din Cluj-Napoca.
Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului