În a doua zi de Rusalii, luni, 17 iunie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității din Șutu, județul Cluj, prilej cu care a binecuvântat noua capelă mortuară din sat.

De la ora 16:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba de sfințire a apei și a binecuvântat Capela Mortuară Ortodoxă din Șutu, situată în proximitatea bisericii parohiale.

Din sobor au făcut parte exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului si Clujului, arhim. Dumitru Cobzaru, consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhid. Claudiu Grama, protopopul de Cluj I, pr. Dan Hognogi, preotul paroh Dorel Popa, precum și alți preoți din localitățile învecinate.

Cu aceasta ocazie, Înaltpreasfințitul Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, în care a evidențiat importanța și necesitatea construirii unei capele mortuare.

 

La final, pentru întreaga activitate desfășurată în parohie, ÎPS Părinte Andrei l-a hirotesit iconom pe părintele paroh Dorel Popa, cu dreptul de a purta brâul roșu.

De asemenea,  Ierarhul a oferit Ordinul „Sfântul Pahomie de la Gledin”, familiei Rus Emil și Doreta, cei care au suportat aproape integral costurile edificării capelei. Totodată, a acordat diplome de aleasă cinstire tuturor celor care s-au implicat în viața și activitățile parohiei.

La rândul său, părintele paroh Dorel Popa a mulțumit Părintelui Mitropolit Andrei pentru prezență și binecuvântare.

La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților locale și județene, alături de localnici și fiii satului.

Mai multe fotografii AICI 

În a doua zi de Rusalii, luni, 17 iunie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Marţi, 18 iunie 2019

Text și foto: Darius Echim

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close