Sâmbătă, 10 iunie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în Parohia Ghinda, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul binecuvântării capelei mortuare din localitate.

De la ora 10:00, pe un podium special amenajat în proximitatea bisericii parohiale, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte protopopul de Bistrița – preotul Alexandru Vidican, secretarul de cabinet al ierarhului – arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, starețul Mănăstirii Nușeni – arhim. Paisie Iloaie, duhovnicul Mănăstirii Cormaia – protos. Nicodim Sângeorzan, preotul paroh Doru Constantin Zaharie și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, dirijat de Alexandru Molnar.

După oficierea Liturghiei, PS Părinte Benedict a sfințit noua capelă mortuară din localitate, ridicată cu sprijinul Primăriei Bistrița, de care aparține administrativ-teritorial localitatea Ghinda.

Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul l-a hirotesit sachelar, cu dreptul de a purta brâul albastru, pe preotul paroh Doru Constantin Zaharie, iar primarului municipiului Bistrița, Ioan Turc, i-a oferit Gramata Mitropolitană însoțită de Sfânta Scriptură. De asemenea, diplome de aleasă cinstire au primit membrii Consiliului și Comitetului parohial, precum și alți binefăcători, în frunte cu preoteasa Claudia-Mihaela Zaharie.

La eveniment au participat numeroși credincioși, precum și oficialități locale, în frunte cu primarul municipiului Bistrița – Ioan Turc și preşedintele Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud – Menuţ Maximinian, care este și directorul cotidianului Răsunetul.

Scurt istoric

Biserica parohială din localitatea Ghinda are hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” și a fost construită în anul 1937. În ultima perioadă, lăcașul a trecut printr-un amplu proiect de renovare și înfrumusețare, fiind pregătit pentru a fi resfințit anul viitor.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close