Marți, 21 octombrie 2025, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din Parohia Agrișul, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul sfințirii a două troițe și a capelei mortuare din Agrișu de Jos.

De la ora 15:00, Părintele Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de clerici, în biserica parohială din Agrișu de Jos, a oficiat slujba Sfeștaniei și a binecuvântat două troițe din piatră, amplasate în fața lăcașului de cult. Acestea au fost ridicate spre slava lui Dumnezeu, la împlinirea a o sută de ani de la construirea primei biserici de zid din localitate (1925).

În continuare, ierarhul a sfințit noua capelă mortuară din localitate. Aceasta a fost construită în proximitatea bisericii, cu sprijinul Primăriei Comunei Șieu-Odorhei, de care aparține administrativ-teritorial localitatea Agrișu de Jos.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Beclean – preotul Cristian Dragoș, parohul comunității – preotul Lucian Badale, precum și alți preoți invitați.

La finalul slujbei, Mitropolitul Andrei a rostit un cuvânt de învățătură și a subliniat importanța unei capele mortuare pentru comunitate, precum și grija față de cei dragi trecuți la Domnul.

De asemenea, ierarhul i-a felicitat pe toți cei implicați în viața și activitățile comunității. Astfel, Înaltpreasfinția Sa a acordat preotului paroh Lucian Badale și domnului Petru Miron „Gramata Mitropolitană, însoțită de Sfânta Scriptură, cartea de căpătâi a credinciosului”, primarului comunei Șieu-Odorhei, domnul Sorin Sfintean, i-a oferit Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin” pentru mireni, iar domnului Victor Armenean și familiei Agrișan Gheorghe și Viorica le-a acordat Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”. Consiliul și Comitetul Parohial, precum și alți binefăcători, au primit diplome de aleasă cinstire, iar copiii și tinerii prezenți au primit cărți duhovnicești din partea ierarhului.

La slujbă au participat numeroși credincioși, precum și oficialități locale și județene, în frunte cu prefectul județului Bistrița-Năsăud, Teofil Cioarbă.

Scurt istoric

Parohia Agrișul este formată din satele Agrișu de Sus și Agrișu de Jos, aparținând de comuna Șieu-Odorhei, județul Bistrița-Năsăud, iar din punct de vedere administrativ-bisericesc de Protopopiatul Beclean. Cele două sate au fost atestate documentar în anul 1364, mențiunea regăsindu-se în monografia lui Kádár, conform paginii oficiale a Protopopiatului Beclean.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Vasile Hertely

Share This