În cateheza precedentă am atins câteva aspecte ce privesc familia creștin-ortodoxă. Din cuvintele Sfintei Scripturi și ale unor mari teologi am concluzionat că o familie creștină este o familie cu valori evanghelice care-și crește copiii în respect și dragoste pentru Dumnezeu și pentru aproapele. Spuneam, asemenea, că o familie creștină are ca prioritatea botezarea copiilor ei, îmbrăcarea lor în Hristos pentru zorii mântuirii.
Cu această ocazie vom pune înaintea noastră Sfântul Botez, Taina intrării în Creștinism. Motivul principal este dat de luminarea pe care o va aduce în mintea noastră înțelegerea corectă a Botezului. Prin urmare, întrebările directoare sunt acestea: Cine a instituit Sfântul Botez? Unde se vorbește în Sfânta Scriptură despre Botez? Care era practica botezării în Biserica primară? Cine se botează și cine este cel care boteză? De ce afundăm copilul de trei ori în apă?
Cine a instituit Sfânta Taină a Botezului și unde ni se vorbește despre ea?
Taina „intrării în creștinism”, a începutului „vieții în Hristos”, a „urmării lui Hristos” a fost instituită de Însuși Mântuitorul nostru. Pentru a ne convinge se cuvine să căutăm în Sfânta Scriptură textul pe care Biserica Ortodoxă îl consideră a fi de instituire: „Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, și iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului”. Amin (Matei 28, 19-20).
S-ar putea ca unii dintre cei care analizează acest text să spună că Mântuitorul menționează doar botezați-le nu și modalitatea botezării. De unde știm, de exemplu, că trebuie să fim botezați cu apă? Întrebarea este cât se poate de îndreptățită, însă dacă vom căuta în Sfânta Scriptură vom găsi un alt text care ne vorbește despre materia pe care trebuie să o folosim. În convorbirea cu Nicodim, fariseul „creștin”, Mântuitorul subliniază: „Dacă nu se va naște cineva din apă și din duh nu va intra în Împărăția cerurilor” (Ioan 3, 5). Aici ne este indicată așadar și materia. Tot aici ne este lămurită o altă posibilă dilemă, anume a diferenței dintre botezul lui Ioan și botezul creștin. Mântuitorul precizează apă și duh, iar, dacă ne vom întoarce la capitolul al doilea din aceeași Evanghelie, îl vom vedea pe Sfântul Ioan Botezătorul spunând: „Eu vă botez cu apă; dar în mijlocul vostru Se află Acela pe Care voi nu-L știți, Cel care vine după mine, Care înainte de mine a fost și Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintei” (Ioan 1, 26-27). Textul acesta se va lămuri mai bine dacă-l vom conjuga cu cel din Matei 3, 11 și Luca 3, 16, unde se aduce următoarea completare: „Acesta (adică Mântuitorul) vă va boteza cu Duh Sfânt și cu foc”. Iată foarte pe scurt diferența dintre cele două botezuri: al Sfântului Ioan, cu apă spre pocăință, iar al Mântuitorului, cu apă și cu Duh Sfânt spre intrare în Împărăția cerurilor, spre viața veșnică.
Văzând grija pe care o poartă autorii sfinți în a ne lămuri asupra importanței Botezului ar părea de prisos să ne punem alte întrebări. Cu toate acestea credem că merită, în continuarea celor expuse, să insistăm interogativ asupra însemnătății lui.
Ce valoare are botezul?
Vorbindu-le catehumenilor, adică celor care se pregăteau să fie botezați, să intre în rândul creștinilor, Sfântul Chiril al Ierusalimului spunea următoarele: „Mare lucru este botezul care vă stă înainte! Preț de răscumpărare pentru cei robiți, iertare păcatelor, moarte păcatului, renaștere sufletului, haină luminată, pecete sfântă care nu se poate strica, car către cer, desfătare a paradisului, pricinuitor al Împărăției, harismă a înfierii. Cu toate acestea, balaurul stă lângă cale și pândește pe cei care trec. Vezi să nu te muște cu necredința![1] Din acest prețios citat putem etala câteva dintre caracteristicile Sfântului Botez, proprietăți care sunt vitale pentru fiecare dintre creștini:
- Preț de răscumpărare. Botezul are ca prim efect ștergerea păcatului strămoșesc, cumplitul păcat al neascultării care a alterat ființa umană și a deteriorate comuniunea dintre om și Dumnezeu. Mântuitorul S-a jertfit și s-a dat pe Sine preț de răscumpărare pentru noi.
- Iertarea păcatelor. Un alt efect al Botezului este iertarea tuturor păcatelor. Sigur, vă veți întreba ce păcate poate avea un nou născut? Niciunul, afară de cel strămoșesc, bineînțeles, dar e vorba de cei care se botezau și se botează la vârsta maturității, când deja au săvârșit o seamă de păcate. Botezul la maturitate era frecvent întâlnit în Biserica Primară.
- Moartea păcatului. Păcatul strămoșesc este șters pentru totdeauna, e omorât, nu mai constituie un capăt de acuzare pentru om la Judecată.
- Renașterea sufletului. Odată botezat omul primește puterile pe care Adam lea pierdut. Devine puternic în lupta cu păcatul și poate să-l învingă, iar această biruință se va traduce prin mântuire. Sufletul este renăscut, este puternic și dornic de mântuire.
- Haină luminată. Metaforă superbă care ne duce cu mintea la nunta fiului de împărat (Matei 22, 1-14) și hainele de nuntă, curate, luminoase, apretate spiritual și pe care Dumnezeu le cere de la noi pentru a putea sta la masa invitaților. Această haină ne-o poate oferi doar Sfântul Botez, aspect subliniat atât de frumos în rânduiala tainei, atunci când i se dă lumânarea aprinsă nou botezatului:[2] „Dă-mi mie haină luminoasă Cel ce Te îmbraci cu lumina ca și cu o haină, mult milostive Hristoase, Dumnezeul nostru!”
Iată, foarte pe scurtă, doar câteva din beneficiile Botezului. Rămânem la acestea, însă nu minimizăm darul înfierii, atât de important, primit prin botez „Precum întru El ne-a și ales, înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui, mai înainte rânduindu-ne, în a Sa iubire, spre înfierea întru El, prin Iisus Hristos, după bună socotință a voii Sale, spre lauda slavei harului Său, cu care ne-a dăruit pe noi prin Fiul Său cel iubit (Efeseni 1, 4-6).
Care era practica botezului în Biserica primară?
Acum că am văzut o parte din valoarea Sfântului Botez, vă invit să facem o incursiune în istorie și să vedem, pe scurt, care era practica Botezului în primele veacuri.
Așa cum subliniază pr. Ene Braniște, cel mai cunoscut liturgist al secolului trecut, rânduiala Botezului de acum nu diferă foarte mult de cea din Biserica Primară. Cu toate acestea sunt câteva mici diferențe. În primul rând, cei care doreau să se boteze, să intre în Creștinism, erau nevoiți să cunoască adevărurile de credință ale Bisericii Ortodoxe. Aceștia treceau printr-un stagiu de pregătire și printr-o examinare. Nu toți erau botezați, unii, insuficient pregătiți, erau amânați pentru o dată ulterioară. Cel care decidea botezul lor era episcopul care-i „examina” cu precădere în miercurea săptămânii a patra din postul Paștilor. Doar după ce treceau acest examen intrau în categoria catehumenilor. De ce atunci? Pentru că majoritatea candidaților erau botezați în noaptea de Înviere. Înainte de Botez, de obicei în Vinerea Patimilor, erau exorcizați, se lepădau de satana și Îl mărturiseau pe Hristos.
Întâmpinarea copiilor aduși spre botez în fața ușilor bisericii subliniază faptul că el încă nu este membru deplin al Bisericii. Aici se citește rugăciunea „În numele Tău, Doamne Dumnezeul adevărului…” în urma căreia copilul este primit în rândul catehumenilor. După aceea, în pridvor sau în naos, se citesc exorcismele, se iau lepădările și se depune mărturie de către nași pentru credința în Hristos. Toate acestea ne aduc aminte de vechea practică a Botezului. În acest timp se înregistrează o seamă de gesturi și se rostesc rugăciuni și formule pe care vom încerca să le surprindem mai jos:
a) dezbrăcarea de haine și încălțări
Pentru a arăta dorința de a se lepăda de „omul cel vechi” și a se îmbrăca în „omul nou”, copilului i se desface fașa, iar în cazul adulților aceștia rămân doar în cămașă. „Nu vă mințiți unul pe altul, fiindcă v-ați dezbrăcat de omul cel vechi, dimpreună cu faptele lui, și v-ați îmbrăcat cu cel nou, care se înnoiește, spre deplină cunoștință, după chipul Celui ce l-a zidit, ” subliniază atât de frumos Apostolul Pavel (Col 3, 9-10).
b) suflarea asupra celui ce vine la botez
Suflarea de trei ori asupra pruncului amintește de momentul când omul a fost creat de Dumnezeu și când a „suflat asupra lui suflare de viață”. Acum, această suflare indică viața în duh la care este invitat cel nou botezat.
c) exorcismele
Acestea sunt rugăciuni foarte vechi prin care preotul Îl roagă pe Dumnezeu să izgonească de la cel care se botează toată puterea diavolului. Această practică se bazează pe alungarea duhurilor necurate de către Mântuitorul, atunci când îi vindeca pe îndrăciți.
d) lepădările
„Te lepezi de satana și toți slujitorii lui și de toată lucrarea lui?” „Mă lepăd de satana!” aceste cuvinte nu sunt altceva decât lepădările de puterile întunericului. Aceste lepădări își ating apogeul prin rostirea de trei ori a Crezului, fiecare rostire fiind precedată de aceste formule. În mod normal, exorcizările se citesc cu fața spre apus, la fel și lepădările, iar cu fața spre răsărit, spre locul de unde va veni Hristos, „Răsăritul cel de sus”, se rostește Crezul și „unirea cu Hristos”: „Te unești cu Hristos? Mă unesc cu Hristos! Și crezi Lui? Cred Lui ca unui Împărat și Dumnezeu!”.
Botezul propriu-zis
Cine este botezat și cine botează?
Se botează tot cel care n-a fost botezat și care mărturisește liber și neconstrâns dorința de a se „uni cu Hristos”. Cel care botează este în general preotul și episcopal iar în cazuri excepționale diaconul sau orice creștin botezat în numele Sfintei Treimi.
Care sunt cazurile excepționale? Accidentele, boala gravă și alte situații limită care nu permit desfășurarea botezului în condiții normale și nici nu face posibilă prezența episcopului sau a preotului. În aceste împrejurări, cel care botează rostește formula: „Se botează robul lui Dumnezeu X, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”, de trei ori stropindu-l cu apă, iar în lipsa acesteia, spun unii sfinți părinți, presărând nisip, chiar pământ, peste cel în cauză. Dar acestea sunt excepții! În cazul în care cel botezat trăiește, botezul este continuat, obligatoriu, în sfânta biserică de către preot sau episcop. Acestea sunt indicații pe care ni le oferă Molitfelnicul și tratatele de liturgică.
Ungerea cu untdelemn
Ieșind din zona excepțiilor, vom continua să descriem slujba botezului. După exorcisme, lepădări și mărturisirea Crezului, preotul dă binecuvântarea pentru Botez. Înainte de a fi afundat în apă de trei ori, catehumenul este uns cu untdelemn simbol al: preoției universale, după unii, după alții al uleiurilor cu care a fost uns trupul lui Hristos când a fost pus în mormânt, iar după alții, simbol al atleților ce luptau în arenele romane, întrucât și creștinii sunt considerați atleți ce luptă cu forțele întunericului care încearcă să-i răpună. Sunt și alte interpretări dar ne rezumăm la acestea.
Afundarea în apă
Încă de la început botezul creștin se făcea prin triplă afundare în apă. Cristelnița este simbolul mormântului Domnului, dar și al apelor Iordanului. Copilul este afundat de trei ori în numele Sfintei Treimi, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Fiecare afundare simbolizează moartea și șederea în mormânt a Domnului iar ridicarea din apă simbolizează Învierea la care toți creștinii sunt invitați.
Practica stropirii sau a turnării era întâlnită în vechime doar în cazul bolnavilor care nu se puteau ridica, și nicidecum al celor sănătoși. Această practică purta numele de „botezul clinicilor”. În Transilvania, din cauza influenței catolice, se mai practică și botezul prin stropire însă nu este corect, nu este validat de Biserica Ortodoxă. Preoții care-l săvârșesc astfel se abat de la canoanele Bisericii. Nimic din ceea ce e rânduială multimilenară nu e întâmplător și gol de conținut.
Sfântul Botez este asociat de Sfântul Ambrozie al Milanului cu apele potopului: „Primește și altă mărturie. Căzut era în stricăciune tot trupul, din pricina fărdelegilor. „Nu va rămâne Duhul Meu în oameni – zis-a Domnul – pentru că trupuri sunt” (Fc 6, 3). Prin aceasta a arătat Dumnezeu că prin necurăția trupească și prin pângărirea și mai grea, prin păcat, se pierde harul Duhului. Din care pricină, voind Dumnezeu să îndrepte ceea ce era stricat, a dat potopul și a poruncit dreptului Noe să se urce în corabie”[3].
Privind lucrurile în general, Sfântul Botez nu poate fi văzut izolat. El este poarta de intrare în creștinism însă se armonizează perfect cu alte sfinte taine, a Mirungerii și a Împărtășaniei pe care le vom aborda în catehezele viitoare.
Iată foarte pe scurt taina Sfântului Botez, taina de inițiere în Creștinism fără care nimeni nu se poate mântui. Reținem mai ales că ea se face în numele Sfintei Treimi prin afundare.
Spre botez avem datoria să mergem cu „frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste”. Aceste cuvinte ne sunt cunoscute, pot fi auzite la Sfânta Liturghie când suntem chemați să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului.
Când participăm la Sfântul Botez să ne concentrăm pe taină, pe harul ce se revarsă acolo, pe binecuvântările ce învăluie pruncul și nu pe momentul petrecerii; să ne rugăm pentru copilul ce va fi botezat și să-l încurajăm pe preot să săvârșească botezul așa cum îl cere Biserica, prin afundare, de trei ori, în numele Sfintei Treimi. Să nu punem omenescul înaintea dumnezeiescului, să nu ne temem că îi va fi prea frig, că se va răci, că se va îneca. Nu! Acestea nu sunt gânduri de la Dumnezeu! Să fim creștini cu fapta, nu doar cu numele pentru că o astfel de credință ne va da șansa intrării în Împărăție. Amin!
În întâlnirea viitoare vom vorbi despre Sfânta Taină a Mirungerii și despre valoarea ei pentru primitorul Botezului.
Pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci
Inspector eparhial pe probleme de catehizare parohială
Toate catehezele pot fi citite, integral, AICI
[1] Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze, traducere de Dumitru Fecioru, EIBMBOR, București, 2003, p. 16.
[2] Întrucât cea mai mare parte a botezaților, astăzi, sunt copii, lumânarea se dă nașului.
[3] Sfântul Ambrozie al Milanului, Despre Sfintele Taine, p. 11.
Foto credit: Darius Echim / mitropolia-clujului.ro
