În Duminica a 30-a după Rusalii (Dregătorul bogat – Păzirea poruncilor), 30 noiembrie 2025, zi în care este prăznuit Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și-a cinstit ocrotitorul spiritual, sărbătorindu-și ziua onomastică prin rugăciune și mulțumire aduse lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate.
Cu acest prilej, de la ora 10:00, la Catedrala Mitropolitană „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, alături de un sobor de preoți și diaconi.
Din sobor au făcut parte clerici de la Centrul Eparhial, protopopi din cuprinsul Eparhiei, părinți profesori de la cele două instituții de învățământ teologic din municipiu și slujitori ai Catedralei Mitropolitane, în frunte cu vicarul eparhial – preotul Dumitru Boca, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă – arhim. prof. univ. dr. Teofil Tia și directorul Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” – pr. conf. univ. dr. Liviu Vidican-Manci.
După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a vorbit pe tema „Duhul misionar al Sfântului Apostol Andrei”. Ierarhul a tâlcuit pilda dregătorului bogat și a subliniat faptul că păzirea poruncilor este calea dobândirii Împărăției Cerurilor. Mitropolitul Clujului a mai spus că tânărul dregător nu a putut să își lase averea și să-L urmeze pe Domnul Hristos, refuzând chemarea, în schimb Sfântul Apostol Andrei a lăsat totul pentru a-L urma pe Hristos.
„Dacă tânărul bogat nu a putut să își vândă averea, să o împartă săracilor și apoi să-L urmeze pe Domnul Iisus Hristos, astăzi îl sărbătorim pe unul care le-a lăsat pe toate și I-a urmat Domnului. Este vorba despre Sfântul Apostol Andrei. A devenit un mare misionar, aducându-i și pe alții la Hristos: mai întâi pe fratele său, Petru, iar apoi pe mulți alții. Ce învățăm de aici? Că, înainte de toate, trebuie să-i aducem pe cei din casa noastră la Hristos, iar apoi și pe alții, pe cât mai mulți, atunci când ne ajută Dumnezeu să-i apropiem de Domnul nostru Iisus Hristos. (…) Astfel, învățăm de la Sfântul Apostol Andrei să fim misionari, pentru că el nu L-a mai părăsit pe Domnul Iisus Hristos, ci L-a urmat pretutindeni. Iar după Înălțarea Domnului la cer și după pogorârea Duhului Sfânt peste ucenici, când s-a întemeiat Biserica, Sfântul Apostol Andrei a propovăduit în Bizanț și în multe alte locuri, inclusiv în Grecia. Dar ceea ce este important pentru noi, românii, este că Sfântul Apostol Andrei a vestit Evanghelia Domnului Hristos în nordul Mării Negre, în Dobrogea”, a subliniat Înaltpreasfinția Sa.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Mitropolitane, dirijat de pr. prof. emerit Vasile Stanciu.
La finalul Sfintei Liturghii, clericii și credincioșii clujeni, dar și reprezentanții mai multor instituții l-au felicitat pe Mitropolitul Andrei cu prilejul prăznuirii ocrotitorului spiritual. Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul i-a transmis chiriarhului urările din partea clerului şi a credincioşilor încredințați spre păstorire, oferindu-i în dar un baston arhieresc și un aranjament floral.
„Dorim să exprimăm, din partea clerului și a poporului Eparhiei Vadului, Feleacului și Clujului, sentimente de respect, prețuire și recunoștință, întrucât Sfântul Apostol Andrei este și ocrotitorul ceresc al Înaltpreasfinției Voastre. Această zi onomastică ne oferă prilejul binecuvântat de a vă mulțumi pentru toată osteneala și pentru întreaga lucrare neobosită pe care o săvârșiți în mijlocul clerului și al credincioșilor eparhiei noastre”, a transmis Episcopul-vicar Samuel.
Momentul festiv s-a încheiat cu un polihroniu, iar cei prezenți au cântat tradiționalul „La mulți ani!”. Apoi, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate, precum și tuturor celor prezenți, pentru urările făcute cu prilejul prăznuirii ocrotitorului spiritual.
„Pentru urări, vă mulțumim. Sfântul Apostol Andrei să ocrotească țara noastră. Credința copiilor și a urmașilor noștri să fie puternică, iar țara să fie ferită de toate necazurile”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
La eveniment au participat numeroși credincioși clujeni, oficialități militare și civile, oameni de cultură, reprezentanți ai mediului academic și ai instituțiilor publice clujene, în frunte cu prof. univ. dr. Ioan Bolovan – membru corespondent al Academiei Române, director al Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române – Filiala Cluj-Napoca și membru în Adunarea Națională Bisericească. O parte din cei prezenți au luat parte la slujbă în fața Catedralei din Piața Avram Iancu, rugându-se alături de clerul slujitor pentru cei aflați în necazuri și suferințe, pentru încetarea războaielor, pentru pacea, sănătatea și mântuirea lumii.
Scurtă biografie
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei (Ioan Andreicuț) s-a născut în data de 24 ianuarie 1949, în localitatea Oarța de Sus, județul Maramureș, din părinţii Andrei şi Elena Andreicuț, ca primul dintre cei trei copii ai familiei.
În 25 februarie 1990 a fost ales și hirotonit arhiereu-vicar pentru Episcopia de Alba Iulia, în 4 martie 1990 a fost numit episcop locotenent al Episcopiei Alba Iuliei, iar din luna iunie a aceluiași an a devenit episcop titular. În 16 iulie 1998 Episcopia Alba Iuliei a fost ridicată la rangul de Arhiepiscopie, iar titularul ei la rangul de arhiepiscop.
În data de 18 martie 2011, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales în scaunul vacant de Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, şi a fost instalat de către Patriarhul Daniel, la data de 25 martie 2011, de praznicul Bunei Vestiri, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. După reorganizarea administrativ-bisericească din Transilvania, acesta este Mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului (Ardealul de Nord), respectiv al celei de a doua mitropolii ardelene, având reşedinţa mitropolitană în Cluj-Napoca.
Ca Arhiepiscop și Mitropolit al Clujului a înființat numeroase mănăstiri și parohii, 3 centre pentru tineret, centre pentru cateheză, o grădiniță, o școală primară și o școală gimnazială confesională, precum și o școală gimnazială pentru recuperarea copiilor aflați în abandon școlar. La numeroasele ctitorii ale Înaltpreasfinției Sale, în toamna anului 2013 se adaugă și o nouă clădire pentru Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, în cadrul Campusului Universitar „Nicolae Ivan”, care oferă un spațiu generos și performant desfășurării învățământului teologic academic clujean la standarde moderne; în anul 2015 a fost inaugurat Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea” din Sîngeorz-Băi, iar în anul 2023 a fost inaugurat Centrul social-educativ „Grigore Pletosu” din Bistrița, unde funcționează Școala Primară „Sfântul Stelian”.
În prezent, se află în lucru numeroase proiecte sociale, dintre care amintim Centrul Misionar-Social „Sfântul Apostol Andrei” din Cluj-Napoca, aflat pe Calea Turzii, care va cuprinde și o grădiniță. Biografia detaliată a Mitropolitului Andrei
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului
