Duminică, 18 august 2024, în Parohia Muncel a avut loc o sărbătoare deosebită, marcată prin oficierea Sfintei Liturghii și a slujbei sfeștaniei la casa parohială. Slujbele au fost oficiate de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, care a rostit și cuvântul de învățătură. În cadrul soborului de preoți s-au aflat protopopul de Dej, Preotul Ionuț Buftea, preotul paroh Ioan Chindriș și alți preoți invitați.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Sfântul Lavrentie al Cernigovului” al Bisericii Studenților din Campusul Universitar Hașdeu, care a înălțat atmosfera prin cântările sale solemne.
Cu acest prilej, preotul paroh Ioan Chindriș a fost distins cu titlul de sachelar, în semn de apreciere pentru activitatea sa pastorală. De asemenea, domnul doctor Vasile Mureșan, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie, a fost onorat cu Ordinul Nicolae Ivan. Diplome de aleasă cinstire au fost acordate consiliului și comitetului parohial, primarului comunei Câțcău, domnului Călin Mureșan, doamnei preotese Anamaria Iulia Chindriș și altor binefăcători ai parohiei.
La eveniment au participat oficialități civile și militare, alături de numeroși credincioși din localitate și din împrejurimi, care s-au bucurat de această zi de comuniune și rugăciune.
Această sărbătoare a fost un moment de mare înălțare sufletească pentru întreaga comunitate, consolidând legăturile dintre credincioși și întărind spiritul de unitate al parohiei Muncel.