În noaptea de vineri spre sâmbătă, 19-20 iunie 2020, începând cu ora 23:00, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor restrâns de clerici, la Capela Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
În cadrul Liturghiei, Preasfințitul Benedict s-a rugat pentru încetarea noii pandemii, pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui, precum și pentru toți elevii și studenții care susţin examene în această perioadă.
Răspunsurile la strană au fost date de Corul „Sfântul Lavrentie al Cernigovului” al Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) din Cluj-Napoca.
La finalul slujbei, Părintele Episcop-vicar Benedict Bistrițeanul a rostit un scurt cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a afirmat că „Pocăința este povestea de dragoste dintre om și Dumnezeu”.
„Pocăința poate fi dulce, poate fi strălucitoare. Acest lucru îl trăim de fiecare dată la Sfânta Liturghie, și ne dorim ca această stare să se prelungească și în viața noastră”, a adăugat ierarhul.
„Pocăința este luminoasă, strălucitoare, încurajatoare; este șansa noastră. Toată viața noastră, toată slujirea noastră nu este altceva decât o lucrare de pocăință, prin care, în cele din urmă, îi spunem Domnului Hristos: Doamne, nu vreau nimic altceva decât pe Tine”, a conchis Preasfinția Sa.
Sfânta Liturghie a fost oficiată cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.
Mai multe fotografii AICI
În noaptea de vineri spre sâmbătă, 19-20 iunie 2020, începând cu ora 23:00, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul,…
Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Vineri, 19 iunie 2020
Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului