În Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu eclesiarhul Catedralei Mitropolitane, protos Simeon Pintea, duhovnicul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, arhim. Teofil Tia, profesorul universitar la disciplina Teologie Dogmatică, pr. prof. univ. dr. Valer Bel și consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhid. Claudiu Grama,
După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, pe care l-a intitulat „Credință mărturisitoare”.
Raspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul Catedralei Mitropolitane, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca – primul edificiu monumental în stil românesc dupã Marea Unire din 1 decembrie 1918
Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, este unul dintre cele mai importante monumente de artă românească.
Construită în stil neobizantin, cu elemente româneşti, între anii 1923-1933, din iniţiativa şi sub supravegherea vrednicului de pomenire Episcopul Nicolae Ivan (1855-1936), acestei catedrale i s-a acordat, încă de la început, o importanţă naţională, ea fiind primul edificiu monumental în stil românesc dupã Marea Unire din 1 decembrie 1918. La sfinţirea ei 5 noiembrie 1933 au fost de faţă patriarhul Miron Cristea, Regele Carol al II-lea, Marele Voievod Mihai, principele Nicolae, primul ministru Al. Vaida-Voievod, membri ai guvernului şi mari demnitari ai Statului Român.
Photo Credit: Darius Echim