Capela școlii gimnaziale din cadrul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj Napoca și-a sărbătorit vineri, 25 noiembrie 2016, ocrotitoarea, pe Sfânta Ecaterina. Cu prilejul hramului, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de la ora 10:00 de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, alături de un sobor de preoți din care a făcut parte părintele director Liviu Vidican-Manci, părintele Andrei Mureșan, directorul adjunct și părintele arhimandrit Samuel Cristea, duhovnicul Seminarului Teologic Ortodox.

Au luat parte la Liturghia arhierească profesori, elevi, dar și câțiva părinți, cu toții dornici să-i mulțumească Bunului Dumnezeu și Sfintei Ecaterina pentru sprijinul și ajutorul oferit în acest prim semestru de școală. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de copiii școlii, dirijați de părintele arhidiacon Daniel Mocanu, profesor de muzică. Grupul de elevi a susținut și un mini-concert de colinde în timpul chinonicului. La momentul împărtășaniei aproape toți copiii prezenți la slujbă s-au împărtășit cu Sfintele Taine, iar la finalul liturghiei, părintele Mitropolit Andrei i-a felicitat și le-a oferit în dar cărticele de colinde editate de Arhiepiscopia Clujului.

În cuvântul de Învățătură, părintele Mitropolit Andrei le-a vorbit copiilor despre Sfânta Muceniță Ecaterina și despre îndemnul pe care Sfântul Pavel îl face tuturor tinerilor și copiilor chemați să fie misionari în această lume încercată:

Școala gimnazială Sfânta Ecaterina din cadrul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca are sediul pe str. Meseriilor nr.20, iar aici învață în jur de 120 de elevi. Capela a fost amenajată în mai puțin de doi ani, iar anul trecut cu ocazia hramului a fost sfințită de Părintele Mitropolit Andrei.

Autor: Andreea Pâgleșan, Radio Renașterea

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close