Ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului s-au întrunit luni, 4 noiembrie 2024, în ședință de lucru, la reședința mitropolitană din Cluj-Napoca, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.
Alături de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, la ședință au participat și ceilalți membri ai Sinodului Mitropolitan: Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, și Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereul-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.
În cadrul întâlnirii au fost discutate și analizate probleme de ordin administrativ, misionar-pastoral, cultural și social-filantropic, care privesc viața bisericească din cuprinsul mitropoliei.
Sinodul Mitropolitan
Mitropolia Clujului, Maramureșului şi Sălajului are în componenţă trei Eparhii: Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, Episcopia Maramureșului și Sătmarului și Episcopia Sălajului.
Potrivit Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, aflat în vigoare, Mitropolitul, Arhiepiscopii, Episcopii, precum şi Episcopii-vicari şi Arhiereii-vicari de la Eparhiile sufragane alcătuiesc Sinodul Mitropolitan.
Sinodul Mitropolitan coordonează activităţile comune ale Eparhiilor din Mitropolie, în limitele înscrise în sfintele canoane, precum şi normele statutare şi regulamentare în vigoare. Acesta veghează ca pe cuprinsul Mitropoliei, prin consultare şi cooperare ierarhică, să fie apărate şi promovate credinţa ortodoxă, unitatea liturgică şi disciplina canonică a clerului şi a monahilor, precum şi întrajutorarea frăţească între eparhii.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului