În cadrul serilor culturale, Arhiepiscopia Clujului a organizat joi, 31 martie 2022, un eveniment cultural la Muzeul Mitropoliei Clujului aflat la demisolul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, începând cu ora 19.00.

Evenimentul și-a propuns să readucă în atenție rolul pe care rugăciunea, poezia și cântecul îl au în viața spirituală a omului, mai ales în contextul tematicii omagiale a acestui an în Patriarhia Română, un an dedicat rugăciunii și importanței ei în viața Bisericii și a credincioșilor.

Întâlnirea a fost deschisă prin cuvântul și meditația Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, acesta manifestându-și bucuria de a vedea reluate serile culturale, această perioadă a Postului fiind una în care sufletul este deschis și aplecat spre vibrațiile rugăciunii și ale culturii.

În cele ce au urmat, Maestrul Dorel Vișan a zăbovit preț de câteva minute asupra temei receptării lui Hristos astăzi, jertfa Lui de pe Cruce fiind la fel de actuală și relevantă chiar și după cele două milenii care s-au scurs de atunci. La finalul intervenției sale, poetul și actorul Dorel Vișan a recitat unul din Psalmii săi, scris în preajma anului 2000.
Seara a continuat prin tranziția în registrul muzical, Pr. Doru Gheaja, recunoscut pentru frumusețea vocii și repertoriului său, interpretând două pricesne precum și transpunerea muzicală a poeziei Mama de Vasile Militaru. Bolțile Muzeului au vibrat și la cântecele care au făcut amintire de Horea și de Ștefan cel Mare, statuia celui din urmă, care străjuiește sala mare a instituției noastre, născând parcă un arc peste timp.
Atenția celor prezenți s-a mutat apoi pe prezentarea celui mai recent număr al „Calendarului Renașterea”, monumental volum (836 de pagini) atât prin dimensiuni, cât mai ales prin importanța conținutului său, numeroasele studii, documente și informații transpunând în aceste file pagini fundamentale din istoria recentă și contemporană a Eparhiei noastre. Despre această apariție editorială au vorbit Pr. Dr. Cornel Coprean, Consilierul Cultural al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, care a fost amfitrion și moderator al întregii seri, și Cs. III. Dr. Mircea Gheorghe Abrudan, istoricul clujean atingând în valoroasa sa prezentare temele istoriei, memoriei și culturii.
În încheierea întâlnirii, cei aflați în sală, în rândul cărora l-am avut ca oaspete de seamă și pe PS. Benedict Bistrițeanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, au primit un dar muzical minunat din partea unui grup al Ansamblului ICOANE, fondat și coordonat de Maestrul Ioan Bocșa. Sub conducerea și coordonarea D-nei. Lect. Univ. Dr. Andra Pătraș, interpretele au pregătit câteva cântece tradiționale din arealul Transilvaniei și Banatului, momente fundamentale din viața omului (nașterea, nunta, moartea) sau din activitățile sale anuale (seceratul sau șezătorile) reamintind celor prezenți tradițiile ancestrale ale acestui neam. Trebuie remarcată impresionanta interpretare la cimpoi a lui Alexandru Cozaciuc, sunetele ascuțite sau grave ale instrumentului arhaic închizând perfect cercul de emoție și trăire pe care seara l-a consemnat.

Printre invitați s-a numărat actorul Dorel Vișan care a ținut o prelegere despre importanța păstrării tradiției și a credinței, și a recitat psalmi.

În cadrul serii a fost prezentat și Calendarul Renașterea pe 2022, un anuar publicat de editura Renașterea, sub îngrijirea pr. vicar Iustin Tira, și care continuă „Calendarul Eparhiei Ortodoxe a Clujului” și „Calendarul creștinului de lege răsăriteană”, apărute în perioada interbelică. Volumul a fost prezentat de Dr. Mircea Abrudan, cercetător științific la Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca.

Dr. Paul-Ersilian Roșca
Director Muzeul Mitropoliei Clujului

Mai multe fotografii AICI.

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close