La împlinirea a nouă ani de la trecerea la cele veșnice, vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania a fost comemorat joi, 30 ianuarie 2020, în cadrul unei seri culturale. Evenimentul, organizat de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, a avut loc de la ora 18:30, în sala de evenimente a Muzeului Mitropoliei, de la subsolul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, în prezența și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.
Numeroși clujeni, tineri, teologi, oameni de cultură, precum și cei care l-au cunoscut personal pe mitropolitul de pioasă amintire, Bartolomeu Anania, sau prin predicile rostite de la amvonul Catedralei, s-au întâlnit pentru o seară de rugăciune și de reculegere. Personalitatea marelui ierarh și cărturar a fost evocată de distinși oameni de cultură, care au vorbit despre persoana sa remarcabilă și despre realizările sale.
Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a rostit un cuvânt evocativ despre personalitatea Mitropolitului Bartolomeu.
Evocarea ierarhului și a omului de litere a fost făcută de profesorul univ. dr. Andrei Marga, filosof și politolog roman – ministru al Educației și rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, care a vorbit pe tema: „Mitropolitul Bartolomeu Anania astăzi”.
În cadrul serii culturale, actrița Elena Ivanca, de la Teatrul Naţional „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, a prezentat un spectacol-lectură din piesa de teatru „Păhărelul cu nectar” de Valeriu Anania. Alături de ea a lecturat și un grup de elevi din clasa a II-a B, învățătoare Cosmina Tămaș, de la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca.
Coordonați muzical de artistul liric Iulia Merca, tenorii Sergiu Coltan și Darius Coltan, acompaniați la pian de Larisa Pentea, de la Opera Națională Română din Cluj-Napoca, au susținut un recital muzical. Au interpretat: „Ave Maria” de G. Caccini, „Rugăciune” de S. Păutza și M. Eminescu, „Requiem – Ingemisco” de G. Verdi, „Panis Angelicus” de C. Franck și altele.
Evenimentul a fost moderat și prezentat de părintele Bogdan Ivanov, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului.
La final, cei prezenți s-au închinat la mormântul vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu, care se află în cripta ierarhilor de la subsolul Catedralei. Aceștia au adus flori și au aprins lumânări.
Scurte date biografice
Mitropolitul Bartolomeu Anania (18 martie 1921 – 31 ianuarie 2011) s-a născut şi s-a format în perioada interbelică, a trecut prin ororile celui de-al Doilea Război Mondial, a îndurat supliciile unor ani grei de temniţă în perioada comunistă, dar nu şi-a abandonat niciodată principiile, rămânând un om al ideilor şi un spirit liber.
Tălmăcitor al Bibliei, om de cultură şi ctitor remarcabil, Mitropolitul Bartolomeu a păstorit Eparhia clujeană, cu înţelepciune, timp de 18 ani, reuşind să-i dinamizeze activitatea, pentru a răspunde prompt şi eficient solicitărilor noi şi tot mai diverse ale lumii moderne. De numele ierarhului se leagă actul istoric de reînființare, în anul 2006, a Mitropoliei Clujului, ca o reînviere a vechii mitropolii de la Feleac, ctitorită la finele veacului al XV-lea, de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare și ocrotită de urmașii lui.
A trecut la cele veșnice în data de 31 ianuarie 2011, fiind înmormântat în cripta ierarhilor, aflată la demisolul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca.
Biografia completă a Mitropolitului Bartolomeu poate fi consultată AICI
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Darius Echim / mitropolia-clujului.ro
La împlinirea a nouă ani de la trecerea la cele veșnice, vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania a fost…
Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Joi, 30 ianuarie 2020