În cadrul serilor culturale ale Muzeului Mitropoliei Clujului, care au loc lunar, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului a organizat joi, 19 decembrie 2019, un eveniment cultural, intitulat „Catedrala din inima Revoluției”, prilejuit de împlinirea a trei decenii de la Revoluția română din decembrie 1989.
Evenimentul a avut loc începând cu ora 19:00, la Muzeul Mitropoliei Clujului, aflat la demisolul Catedralei Mitropolitane din Piața Avram Iancu, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, a numeroși clujeni, tineri, oameni de cultură și martori ai Revoluției.
Cu acest prilej, în deschidere, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a rostit un cuvânt de învățătură, vorbindu-le celor prezenți despre importanța și simbolismul jertfei. Totodată, ierarhul a acordat președintelui Asociației pentru Adevărul Revoluției din județul Cluj, Aurel Coltor (participant al Revoluției din 1989), Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni, în semn de prețuire pentru apărarea și mărturisirea credinței strămoșești.
„Eroii au căzut pentru o Românie mai bună pe care încă o așteptăm. Este adevărat că anumite lucruri s-au înfăptuit. Este libertate. Poți spune tot ce ai pe suflet, dar la fel de adevărat este că multe dintre speranțele celor care au căzut și a mulțimilor, care au participat la demonstrația potrivnică sistemului, încă nu se văd realizate.”, a mărturisit Mitropolitul Andrei.
De asemenea, Înaltpreasfințitul Andrei a citat din lucrarea părintelui Constantin Galeriu, „Jertfă și Răscumpărare”, comparând jertfa eroilor din 1989, cu cea a lui Hristos.
„Am răsfoit încă o dată cartea părintelui profesor Constantin Galeriu, «Jertfă și Răscumpărare», pentru că, întâi de toate, e vorba de jertfă, iar toți cei care au căzut pentru libertate s-au adus jertfă pentru noi. Părintele Galeriu, martor al Revoluției, spunea în lucrarea sa: «Dumnezeu, omul și jertfa sunt – după cum e cunoscut – cele trei elemente esențiale și nedespărțite ale religiei de totdeauna. Și dacă unii cercetători dau felurite interpretări acestui fapt, teologii sunt toți de acord în a stabili o strânsă legătură între jertfa care stă la baza oricărei manifestări religioase a omului, din cele mai vechi timpuri cunoscute și până azi, și între Jertfa adusă pe cruce de Fiul lui Dumnezeu, întrupat pentru răscumpărarea omului căzut și care îi dă sensul ei deplin.» Astfel, făcând o legătură, sigur, păstrând proporțile, între Jertfa absolută a Domnului Iisus Hristos prin care lumea a fost răscumpărată din păcat și din moarte, și jertfa celor din decembrie 1989, de la Crăciun, prin care România a fost răscumpărată din acea orânduire care nu era bună, vă închipuiți de ce am citat această lucrare a părintelui profesor Constantin Galeriu, care atunci era în balconul de la Universitate și îi anima pe cei ce protestau împotriva sistemului ceaușist care încă mai era la putere”, a conchis Mitropolitul Andrei al Clujului.
Catedrala din inima Revoluției
„Catedrala din inima Revoluției” – seară dedicată împlinirii a 30 de ani de la Revoluția din decembrie 1989
Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Joi, 19 decembrie 2019
La această manifestare au fost prezenți si au luat cuvântul trei oameni importanți ai Revoluției de la Cluj: actorul Dorel Vișan, poetul Horia Bădescu si părintele Dumitru Pintea, preotul care a ieșit pe treptele Catedralei pentru a se ruga împreună cu miile de clujeni adunați în Piața Avram Iancu.
„Revoluția a fost un moment de jertfă. Noi tot căutăm adevărul despre Revoluție, dar nu știm unde. Trebuie să îl căutăm exact în jertfă, în cei care au căzut atunci, în cei care au fost răniți sau au rămas schilodiți. Să ne gândim dacă nu cumva am uitat de ei… pentru că îmbuibarea nu prea are memorie. De aici urmează și necazurile noastre. […] Suntem departe de cuvintele lui Hristos «Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei ce văd să fie orbi»(Ioan 9, 39). Aceste cuvinte ale lui Iisus sunt fundamentul existenței morale a omenirii. Cei ce vor să vadă așteaptă să îi arunce cineva în scăldătoare și nu îi aruncă nimeni ca să afle adevărul. Cei ce nu văd și nu vor să vadă, aceia stau departe de scăldătoare și consideră ca adevărul ar putea fi un rău. Deci, să ne gândim, să ne uităm în interiorul nostru, să vedem câtă dumnezeire mai avem.”, a afirmat actorul Dorel Vișan.
De asemenea, a fost vernisată o expoziție inedită de fotografii care au fost realizate în decembrie 1989 de: Eugen Moritz, Răzvan Rotta, Radu Mureșan, George Mureșan și Essig József.
În cadrul serii, pianistul Mihai Diaconescu, de la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, a susținut un recital de pian, iar Corul Oremus al Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, dirijat de arhid. asist. univ. dr. Daniel Mocanu, a susținut un microconcert de colinde. Coordonatorul muzical a fost artistul liric Iulia Merca, de la Opera Națională Română din Cluj-Napoca.
Evenimentul a fost moderat și prezentat de părintele Bogdan Ivanov, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului.
„Am ținut în mod deosebit să organizăm acest eveniment pentru a marca cei treizeci de ani de la Revoluția din decembrie 1989, aici, la Cluj. Acest eveniment l-am intitulat «Catedrala din inima revoluției» pentru a sublinia locul privilegiat și providențial pe care Biserica l-a avut în acele zile, de a-i aduna pe oameni împreună și de a le da un impuls de speranță și de credință pentru a merge mai departe cu eforturile și jerfa lor.”, a declarat preotul Bogdan Ivanov.
Mai multe fotografii AICI
În cadrul serilor culturale ale Muzeului Mitropoliei Clujului, care au loc lunar, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și…
Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Vineri, 20 decembrie 2019
Text și foto: Darius Echim / mitropolia-clujului.ro