Luni, 10 septembrie 2018, începând cu ora 19:00, la Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca a avut loc festivitatea de deschidere a cursurilor Școlii Postliceale Sanitare „Sfântul Nectarie”.
Manifestarea a debutat cu slujba de Te Deum, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. În cuvântul de învățătură, ierarhul a amintit despre faptele milei trupești și despre noblețea profesiei de asistent medical. La eveniment au mai fost prezenți: consilierul pe probeme de misiune și protocol – Arhid. Claudiu Grama, protopopul de Cluj II – pr. Alexandru Ciui, consilierul social-misionar – Liciniu Câmpean și directorul Centrului – pr. Bogdan Chiorean. Au luat cuvântul doamna inspector școlar Adelhaida Kerekes și doamna director prof. Adriana Rotar. La final, cursanții au vizitat sălile de curs și au socializat cu angajații Centrului și cadrele didactice.
Școala Postliceală Sanitară are un număr de 30 de elevi înscriși la specializarea asistent medical generalist. Practica de specialitate se va efectua, în principal, în cadrul Centrului. Acesta este cel de-al treilea proiect desfășurat în cadrul Asociației „Sfântul Nectarie”, alături de Centrul de Îngrijiri Paliative și Serviciul de Îngrijiri Paliative la Domiciliu.