„Să nu schimbăm adevărul pentru confort, să nu schimbăm credința pentru avantaje lumești”, i-a îndemnat Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul pe credincioși, sâmbătă, 29 august 2026, de sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului a arătat că exemplul Înaintemergătorului Domnului rămâne o chemare la curaj, la îndreptarea propriei vieți și la mărturisirea adevărului cu dragoste și smerenie.
În ziua praznicului, Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul” din cartierul clujean Borhanci. De la ora 10:00, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în biserica parohială, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte protopopul de Cluj-Napoca, preotul Alexandru Constantin Ciui, parohul comunității, preotul Mircea-Lucian Man, arhidiaconul Cristian Deneș, slujitor al Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, precum și alți preoți invitați.
După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte a rostit un cuvânt de învățătură despre mărturisirea adevărului și curajul credinței, pornind de la viața și sfârșitul mucenicesc al Sfântului Ioan Botezătorul.
Ierarhul a arătat că Sfântul Ioan Botezătorul a rămas fidel adevărului pentru că nu a căutat să fie pe placul oamenilor, ci al lui Dumnezeu, asumându-și inclusiv împotrivirea celor puternici ai vremii.
„A fost un om drept, un om curat, un om sfânt, un om sincer, un om bun, dar el nu a căutat să placă oamenilor. El totdeauna a căutat să placă lui Dumnezeu.”
Referindu-se apoi la regele Irod, care îl asculta cu drag pe Sfântul Ioan și înțelegea că se afla în păcat, dar nu avea puterea de a-și schimba viața, Preasfințitul Părinte Samuel a vorbit despre pericolul amânării îndreptării.
„Ne place să ascultăm, dar ne este mai greu să ne schimbăm. Asta e problema noastră. […] Amânăm să ne rugăm, amânăm poate să postim, […] amânăm să mergem la biserică, amânăm să ne spovedim, amânăm să iertăm pe cineva care ne-a supărat sau amânăm să ne cerem noi iertare de la cineva pe care l-am negăjit. […] Amânarea, de fapt, dă putere păcatului.”
Un loc important în cuvântul de învățătură l-a avut curajul mărturisirii, ilustrat de Sfântul Ioan Botezătorul prin faptul că nu s-a temut să-i spună regelui Irod adevărul.
„Noi trăim acum într-o vreme, într-o perioadă de timp în care ni se cere să nu supărăm pe nimeni. Și bineînțeles că nu trebuie să avem noi ca și scop acesta, să supărăm pe cineva. Dar totuși să spunem adevărul, să nu ne sfim să spunem adevărul. Pentru că dacă spunem adevărul, înseamnă că Îl mărturisim pe Dumnezeu. Iar nemărturisirea adevărului poate însemna o lepădare de Dumnezeu.”
Mărturisirea adevărului, a subliniat ierarhul, nu trebuie însă făcută într-un mod care îi îndepărtează pe ceilalți, ci cu dragoste și smerenie, fără ca adevărul sau credința să fie sacrificate pentru confort.
„Adevărul trebuie mărturisit cu dragoste și cu smerenie. Când n-avem nici dragoste și nici smerenie, mărturisirea adevărului n-are efect. […] Să nu schimbăm adevărul pentru confort, să nu schimbăm credința pentru avantaje lumești. […] Noi trebuie să mărturisim adevărul, să plăcem mai mult lui Dumnezeu decât semenilor noștri.”
În încheiere, Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul i-a îndemnat pe credincioși să ceară de la Dumnezeu curajul Sfântului Ioan Botezătorul, începând cu îndreptarea propriei vieți și continuând cu mărturisirea adevărului în fața semenilor.
Răspunsurile liturgice au fost date de întreaga comunitate parohială prezentă, coordonată de teologul Emanuel Balla, cântărețul parohiei.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Mircea-Lucian Man i-a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare.
Scurt istoric
Parohia „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul” din Borhanci a fost înființată în anul 1958, prin purtarea de grijă a vrednicului de pomenire Arhiepiscop Teofil Herineanu, avându-l ca prim păstor pe preotul Traian Man. Zona a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare imobiliară și demografică sporită.
Între anii 1961-1965, vrednicul preot Ioan Rușdea a ridicat în Borhanci, pe un teren donat de familia Hoda, o capelă cu hramul „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul”, în formă de navă bizantină. Cu timpul, prin strădania credincioșilor și a preoților slujitori, capela a fost împodobită cu un iconostas, cu icoane pictate de pictorul Vasile Hudici, a fost înzestrată cu un clopot, iar în jurul ei a fost amenajat, începând cu anul 1971, un cimitir.
Pentru a răspunde nevoilor comunității ortodoxe, care a crescut considerabil sub aspect numeric, din dorința credincioșilor, în luna iunie 2008, au început lucrările de construcție a noii biserici, zidită pe locul vechii capele, care a funcționat mai bine de 50 de ani. Proiectul bisericii, care are formă de navă bizantină, cu un turn clopotniță, a fost realizat de ing. Vasile Ofrim și ing. Daniel Plohod din Cluj-Napoca. Construcția întregii biserici a fost realizată între anii 2008-2012, sub coordonarea preotului paroh Mircea Lucian Man.
Între anii 2011-2012, biserica a fost pictată, în tehnica frescă, de pictorul Alexandru Crișan și de echipa domniei sale. La data de 24 iunie 2012, lăcașul de cult a fost sfințit de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.
Din anul 2009 până în prezent, comunitatea parohială este păstorită de preotul paroh Mircea-Lucian Man.
Text: Viorica Văscu și Marian Șomlea
Foto: Marian Șomlea
Mai multe fotografii AICI
