Mănăstirea din localitatea clujeană Vad l-a cinstit  în mod deosebit miercuri, 2 iulie 2014, pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, ctitorul acestui așezământ monahal.

În acest an de sărbătoarea hramului a fost prezent aici Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei care a oficiat Sfânta Liturghie, pe altarul de vară din vecinătatea bisericii voievodale. Înaltpreasfinția Sa a fost înconjurat de un sobor de preoți si diaconi, din care a făcut parte exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, Părintele Arhimandrit Dumitru Cobzaru. Au luat parte la liturghia arhierească și stareți, starețe și duhovnici de la mănăstirile din Eparhie, dar și credincioși din localitățile învecinate. În cadrul Sfintei Liturghii ÎPS Părinte Andrei l-a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Vlad Rareș Murgoi.

În cuvântul de învățătură Părintele Mitropolit a vorbit despre Sfântul Ștefan ca icoană a sufletului românesc: „Am venit la Vad ca după porunca Sfântului Apostol Pavel să ne aducem aminte în ziua sărbătorii sale, de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, ctitorul acestei minunate biserici. Ștefan cel Mare este o icoană deplină și curată a sufletului românesc, potrivit vorbelor lui Nicolae Iorga. El de când s-a mutat la Domnul era socotit sfânt, dar formal a fost canonizat pe 20 iunie 1992. Zice Nicolae Iorga despre Sfântul Ștefan că era cinstit și harnic, răbdător, fără să uite și viteaz fără cruzime, strașnic în mânie și senin în iertare, răspicat, dar cu măsură în grai, gospodar și iubitor al lucrurilor frumoase, fără nici o trufie în faptele sale, care se pare că vin printr-însul de mai sus, de la Dumnezeu. Însuși de la Dumnezeu vin faptele lui cele mari, care ne determină pe noi să-l cinstim și să ne adunăm în ziua sărbătorii sale aici, la una dintre ctitoriile pe care ni le-a lăsat”.

În localitatea Vad a existat o mănăstire încă din secolul al XV-lea, care a funcționat ca centru episcopal (care se regăsește în denumirea actuală a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului). Mănăstirea  a fost însă desființată de generalul Buccow. Așezământul monahal din comuna clujeană Vad a fost reactivat în urmă cu aproximativ 2 ani, la inițiativă Înaltpreasfințitului Mitropolit Andrei. A fost numit atunci stareț P. Cuv. Nicodim Pop, de la Nicula, pentru a reînvia viața monahală din această regiune. Până acum s-a reușit construirea unei case monahale și s-au demarat lucrările pentru o trapeză.

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close