În perioada 24 mai – 23 iunie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, în cele nouă protopopiate ale Eparhiei Clujului, se desfășoară conferințele preoțești de primăvară, având tema generală „Rugăciunea într-o lume secularizată”.
Prima conferință de primăvară s-a desfășurat marți, 24 mai, la sediul Facultății de Teologie Ortodoxă din Campusul Universitar „Nicolae Ivan” din Cluj-Napoca, și i-a reunit pe clericii din Protopopiatele Cluj I și Cluj II.
Conferința a fost precedată de o slujbă de Te Deum, fiind săvârşită de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în capela instituției de învățământ teologic, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, a membrilor Permanenței Consiliului eparhial și a clericilor clujeni.
Apoi, în Aula Facultății, Părintele Mitropolit Andrei a prezidat lucrările conferinței și le-a adresat clericilor prezenți un cuvânt duhovnicesc, în cadrul căruia a vorbit despre treptele rugăciunii și despre practicarea Rugăciunii inimii, amintind în acest sens de cartea „Sbornicul”, prin intermediul căreia învățăm cum să ne rugăm și cum să-i dedicăm viaţa lui Dumnezeu prin rugăciune. Totodată, a argumentat tema omagială a anului 2022, proclamat ca „An omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și „An comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”.
De asemenea, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un scurt gând duhovnicesc, spunând că în rugăciune trebuie să existe reciprocitate și a îndemnat să ne rugăm unii pentru alții.
Invitatul permanent al conferințelor de primăvară din anul acesta, pr. conf. univ. dr Grigore-Dinu Moș, cadru universitar al Facultății de Teologie Ortodoxă din municipiu, la catedra de Dogmatică, a susţinut o prelegere pe tema „Rugăciunea într-o lume secularizată”. În cadrul acesteia, pr. conf. Grigore-Dinu Moș a a afirmat că, în ciuda acestui veac secularizant, a cunoscut oameni care practică rugăciunea neîncetată sau aproape neîncetată, „care se roagă inclusiv în timp ce dorm și care trăiesc nu de puține ori lucruri mai presus de fire, care își pun sufletul pentru alții, care simt starea de duh a celor adormiți când îi pomenesc la proscomidie; care nu se abat de la rânduiala de rugăciune, ci se nevoiesc în rugăciune cu așa dăruire ca și cum și-ar vărsa sângele; care au avut experiențe minunate, de pace dumnezeiască, de neclătinare, de curățire a minții și a inimii, de vedere în duh, oameni în inima cărora Duhul Sfânt a mărturisit mântuirea lor. Unii sunt printre noi. Deci mai există speranță”.
„Rugăciunea nu trebuie să excludă pe nimeni, ci să-i includă neapărat și pe vrăjmași”, a conchis părintele conferențiar.
Conferința semestrială s-a încheiat cu câteva îndemnuri pastorale făcute de cei doi ierarhi clujeni, precum și cu luări de cuvânt din partea preoților prezenți, în frunte cu protopopul de Cluj I, preotul Dan Hognogi, și protopopul de Cluj II, preotul Alexandru Constantin Ciui. Cei doi protopopi au făcut anunțuri de ordin administrativ și pastoral și au mulțumit decanului facultății, arhim. prof. univ. dr. Teofil Tia, pentru ospitalitate.
În perioada următoare, conferințele de primăvară se vor desfășura în protopopiatele următoare: Dej (26 mai), Turda (31 mai), Gherla (6 iunie), Huedin (7 iunie), Bistrița (21 iunie), Beclean (22 iunie) și Năsăud (23 iunie).
Conferințele preoțești din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului se desfășoară în fiecare an, primăvara și toamna, în cele nouă protopopiate ale Eparhiei. Anul acesta, la conferințele de primăvară, tema întâlnirilor este legată de „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului”, iar la conferințele de toamnă va fi abordat al doilea subiect din tematica propusă de Patriarhia Română pentru anul 2022, și anume „Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului