În perioada 31 octombrie -1 noiembrie 2022, Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a organizat Simpozionul internaţional de Teologie, Istorie, Muzicologie și Artă, cu tema generală „Rugăciunea – inima Bisericii”. Timp de două zile, ierarhi, zeci de profesori, teologi și oameni de cultură din țară și străinătate au dezbătut diferite teme și probleme de actualitate care s-au încadrat în tematica anului 2022, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca „An omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și „An comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”.
Ediția din acest an s-a desfășurat în format hibrid, atât în format fizic, cât și online. Deschiderea oficială a manifestării științifice a avut loc luni dimineața, 31 octombrie, în aula facultății din Campusul Universitar „Nicolae Ivan”, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, a Preasfințitului Părinte Petroniu (prezent online), a Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul și a altor invitați. După deschiderea festivă, în după-amiaza zilei de luni și în decursul zilei de marți, 1 noiembrie, lucrările simpozionului au continuat atât la sediul facultății, cât și în mediul online, unde participanții s-au împărțit pe patru secțiuni: Teologie și Istorie, Muzicologie, Artă Sacră și o secțiune dedicată studenților doctoranzi.
Luni seara, 1 noiembrie, de la ora 18:30, în aula facultății, în prezența celor doi ierarhi ai Arhiepiscopiei Clujului, a participanților la lucrările simpozionului (prezenți fizic și online), a cadrelor didactice, a studenților și a altor invitați de seamă, pr. lect. univ. dr. Adrian Podaru, prodecanul instituției de învățământ teologic clujean, a dat citire concluziilor generale ale simpozionului, referatele prezentate urmând a fi publicate într-un volum special.
Apoi, Corul de cameră „Psalmodia Transylvanica” al Facultății de Teologie Ortodoxă, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, directorul Școlii Doctorale „Isidor Todoran”, a susținut un concert extraordinar de muzică religioasă și laică. Corul bărbătesc a bucurat auditoriul cu piese din repertoriul coral bisericesc și tradițional românesc, aparținând următorilor compozitori: pr. Alexandru Delcea, pr. Constantin Drăgușin, Nicolae Lungu, Augustin Bena, Iulian Cârstoiu, Nicolae Ursu și Ion Vidu.
La final, Părintele Mitropolit Andrei a ținut un scurt cuvânt de învățătură, vorbindu-le celor prezenți despre importanța rugăciunii și a părinților isihaști în viața Bisericii. Totodată, ierarhul a apreciat lucrările susținute în cadrul manifestării științifice și i-a felicitat pe organizatori și pe toți participanții.
La Simpozionul internațional de Teologie, Istorie, Muzicologie și Artă, cu tema generală „Rugăciunea – inima Bisericii”, aceasta fiind ramificată în cinci direcții tematice: „Rugăciune, isihasm, comunitate, cult: căi spre Dumnezeul Cel Viu”; „Rugăciunea și practicanții ei în diferite tradiții creștine sau religioase”; „Rugăciunea în Duh și Adevăr. Ipostazieri isihaste ale rugăciunii”; „Mai e nevoie de rugăciune? La ce mai sunt buni rugătorii?”; și „Rugăciune și isihasm: rolul și importanța lor în diferite tradiții creștine sau religioase”, au fost susținute peste 100 de referate. Au fost prezenți participanți din țară și străinătate, cadre didactice universitare, cercetători și doctoranzi din România, Polonia, Elveția, Liban, SUA, Kenya și India, conform decanului facultății, arhim. prof. univ. dr. Teofil Tia.
În raportul-sinteză al Simpozionului, în urma prezentării referatelor și a discuțiilor generate de acestea, organizatorii au prezentat următoarele concluzii:
Secțiunea Teologie și Istorie
- Rugăciunea nu este un simplu dialog între om și Dumnezeu, ci este o așezare a întregii ființe a omului înaintea lui Dumnezeu: cu mintea, cu duhul, cu trupul. Rugăciunea este cel mai angajant act al omului în relația lui cu Dumnezeu. Rugăciunea este revărsarea sufletului înaintea lui Dumnezeu, din prea plinul inimii omului. Aceasta se poate realiza și fără cuvinte. Dar rugăciunea cu mintea, adică folosind cuvinte inteligibile, este necesară pentru zidirea comunității.
- Dumnezeu a dat oamenilor știința medicală, pentru a fi cunoscut și slăvit prin aceasta ca Purtătorul de grijă, Vindecătorul și Iubitorul de oameni. Dar știința medicală are limite, pentru ca Dumnezeu să fie cunoscut și slăvit și ca Făcător de minuni, atunci când El vindecă pentru credința și rugăciunea oamenilor, când mijloacele științei medicale se arată neputincioase. Medicina este și profesie și vocație, și știință și conștiință, la care trebuie să adăugăm și credința.
- Pentru un convertit la creștinism (cum a fost cazul Monahului dela Rohia), simplul fapt de a se putea ruga lui Hristos este „de ajuns”, adică este un privilegiu, un motiv de mare mulțumire și recunoștință. Să ne rugăm cum știm și este „de ajuns”, pentru că rugăciunea însăși ne va învăța cum trebuie să ne rugăm.
- Distanța apofatică între om și Dumnezeu indică transcendența lui Dumnezeu și infinitatea Sa. De aceea, discursul doxologic este cel mai adecvat cunoașterii Celui mai presus de cunoaștere. Rugăciunea este punctul final al oricărei cunoașteri a lui Dumnezeu. Trăirea apofatică nu este ceva suspendat pe nimic, ci ea se întemeiază pe o întreagă tradiție dogmatică și spirituală a Bisericii.
- Rugăciunea își confirmă caracterul ei esențial ca formă de exprimare a credinței și identității confesionale, atât în planul vieții interne a Bisericii și a credinciosului, cât și în relațiile și întâlnirile ecumenice. De la rugăciunile libere, la octavele de rugăciune pentru unitatea creștinilor sau pentru anumite comunități aflate în crize, rugăciunea este limbajul universal care îi unește pe oameni și prin care creștinii dau mărturie că aparțin, prin botez, Bisericii lui Hristos.
- Rugăciunea exprimată în contextul dialogului ecumenic nu este scutită de tensiunea dintre nevoia de a participa la acest dialog al unității și cea de a respecta tradiția canonică și vechea practică a Bisericii.
- Rugăciunea ortodoxă poate fi într-un astfel de context o mărturie în plus pentru cei care caută și trăiesc în Adevăr.
- Rugăciunea este starea noastră de discreție și de bună cuviință în toate, ea umanizând acțiunile și gândurile omului.
- Rugăciunea are caracterul unui eveniment, fiind un fapt crucial care marchează viața omului, ca o expresie a adevăratei libertăți.
- Teologia ortodoxă nu este aporetică ci, concomitent – discurs și experiență – a unirii îndumnezeitoare a omului cu Dumnezeu. Iar această unire se realizează (și/mai ales) prin rugăciune.
- Exprimată în experiențele personale ale unor mari personalități ale vieții mistice și spirituale, precum Sfântul Simeon Noul Teolog, Starețul Vasile de la Poiana Mărului, Principesa Ileana a României – Maica Alexandra sau Mitropolitul Antonie de Suroj, rugăciunea este terapie a patimilor, izvor de cunoaștere, cale spre adevărata contemplare, ușurare, căutare a omului după propriul sens, întâlnire, comuniune. La Sfântul Simenon Noul Teolog, ca și la ceilalți mistici ai Bisericii Ortodoxe, teologia este rugăciune și rugăciunea este teologie. Rugăciunea acestora are un caracter teofanic, vorbește nu doar omul, ci vorbește mai ales Dumnezeu cu omul, atât înaintea omului, cât și prin om, inspirând cuvintele lui, în dialog personal și nemijlocit, în deplină unire în dragoste.
- Au existat o seamă de influențe reciproce între Răsăritul și Apusul creștin și în privința practicilor de rugăciune, isihasmul bizantin având un corespondent în communio mystica a apusenilor, cu precizarea că cei din urmă au acordat o importanță deosebită inimii lui Iisus, ca simbol al iubirii, dezvoltând chiar un cult al acesteia.
- În cadrul prezentărilor s-a ridicat și problema unei „memorii istorice a rugăciunii”, în virtutea căreia, rugăciuni create în zilele noastre, care cer ajutorul lui Dumnezeu în condiții concrete ale prezentului, invocă momente cu oarecare asemănare din istoria biblică a Vechiului Testament. În acest sens, se poate vorbi și de un „refuz al istoricității în Biserică”, în sensul că Biserica a permis ca doar puține ecouri ale celor ce se întâmplă în lume să pătrundă în rugăciunile ei, și acestea într-o formă filtrată.
- Limba română a fost prima limbă modernă care a exprimat spiritul filocalic și în care a fost tradusă Filocalia.
- Principalele atribute ale omului îmbrăcat în haina harului, prin intermediul rugăciunii, sunt de a menține starea de har, pace și de a se desprinde de egocentrism și hedonism; răspunsul la egoismul omului contemporan este sinodalitatea: cei de pe pământ, fiind în comuniune cu semenii în Sfânta Liturghie, sunt în comuniune cu pleroma Bisericii, de aici și de dincolo.
- Rugăciunea cea mai frecvent întâlnită la bolnavii în stagii terminale este rugăciunea de mulțumire, nu cea de cerere, așa cum ne-am aștepta.
- Tradiția niptică validează prin propria experiență imperativul paulin „Rugați-vă neîncetat!”, iar acest tip de rugăciune neîncetată este validat de Biserică și recunoscut în Biserică. O voce patristică autoritativă și, în același timp, contemporană nouă în privința rugăciunii este cea a Cuv. Sofronie Saharov, care îndeamnă la rugăciunea neîncetată, la transformarea ei în stare permanentă a noastră, la devenirea ei ca a doua noastră natură.
- Mijloc catehetic extrem de eficient, dar, deopotrivă, cheie hermeneutică pentru Revelația divină, articulată în Sfânta Scriptură, este tradiția patristică, pe care o putem înțelege, în cuvintele teologului rus Vladimir Lossky, drept viață a Duhului Sfânt în Biserică, Duh Sfânt Care învață Biserica.
- Rugăciunea personală, dar, mai mult decât atât, rugăciunea comunitară, pot fi arme eficiente ale Bisericii și ale comunității creștine împotriva noilor religii seculare, împotriva sacralizării noilor tehnologii, împotriva caricaturizării practicilor religioase tradiționale de către societatea postmodernă, ultratehnicizată și antropocentrică.
Secțiunea Muzicologie
- Muzica bisericească este veșmântul melodic care îmbracă textul imnografic, facilitând o mai bună înțelegere a acestuia. Creațiile muzicale, în formă monodică sau polifonică, au rolul de a pune în evidență textul liturgic. Muzica bisericească este un important instrument de comuniune și rugăciune colectivă.
- Cântarea îl pune pe cântăreț cu întreaga sa ființă într-o relație totală cu ceea ce este cântat. Prin cântare, sufletul se întărește mai mult în credință, pentru că asimilează și cugetă la cele cântate.
- Este foarte importantă legătura dintre starea duhovnicească a cântărețului și felul în care se cântă în Biserică, determinând duhul rugăciunii cântate.
- Cântarea făcută în duh de rugăciune presupune lepădarea de gânduri și concentrarea atenției pe cuvântul lui Dumnezeu. Cântarea este folosită ca instrument de adunare a gândurilor și de interiorizare, ea fiind o pregătire a minții pentru rugăciunea curată.
Secțiunea Artă Sacră
- Participanții secțiunii de la specializarea Artă Sacră s-au înscris în tematica amplă a simpozionului, aducând prinosul cunoștințelor, experienței, măiestriei și valorilor spirtuale și estetico-artistice, trecute prin filtrul personalității și al culturii.
- Cu precădere, tema lui Hristos, a Rugăciunii și a Luminii au concentrat expozeurile ce s-au grupat pe trei direcții: iconografie creștină, restaurarea bunurilor culturale și creație artistică proprie.
- Temele legate de sensul și apariția, dezvoltarea și perpetuarea în contemporaneitate a subiectelor concentrate pe ideea rugăciunii, a luminii în arta vizuală au deschis varii posibilități de explorare tradițională și modernă, contemporană a lor.
- Icoanele și lăcașurile de cult restaurate au permis înțelegerea de către auditoriu, din punct de vedere metodologic, a etapelor de lucru și a importanței investigațiilor noninvazive, nedistructive, prin intervenții minime, cu respectarea unor metode agreate de către specialiști, astfel ca un obiect de cult sau edificiu să își dobândească, prin restaurare, frumusețea de odinioară, trecând așadar prin etape și procedee specifice.
- Creația artistică – icoană ori lucrări laice de factură modernă – au dat posibilitatea întâlnirii cu valorile perene ale ortodoxiei, a preluării motivelor sacre regăsite în tehnici și modalități plastice de explorare, experimentare, implementare.
- Modelul hristic și al rugăciunii au reunit, într-un spirit unificator, participanții care s-au îmbogățit reciproc, dialogând împreună profesori, cercetători, restauratori, studenți, masteranzi, doctoranzi într-un climat benefic, edificator.
- Valoarea simpozionului s-a certificat și prin prezența lucrărilor de artă ale cadrelor didactice de la facultatea de teologie clujeană, expuse pe simeze ce au adus plinătatea acestei manifestări științifico-teoretice și practice.
Mai multe fotografii AICI
Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Foto credit: Ionuț Chifa
