În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, 11 septembrie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Corvinești, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul resfințirii bisericii parohiale.
De la ora 8:30, Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul a săvârșit slujba de resfințire a bisericii cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, care, în ultimii opt ani, a fost restaurată și înfrumusețată.
În continuare, pe un podium special amenajat în proximitatea bisericii, Părintele Episcop-vicar Benedict a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: protopopul de Beclean – preotul Dragoș Cristian, proinprotopopul Vicențiu Doru Zinveliu, secretarul de cabinet al ierarhului – arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, inspectorul de religie al județului Bistrița-Năsăud – preotul Adrian Cherhaț, preotul paroh Vlad Murgoi, precum și alți preoți invitați.
După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, vorbindu-le credincioșilor prezenți pe tema „Smerenia ca stare în Împărăție”.
„Hristos prețuiește sinceritatea. Înaintea lui Hristos suntem mari când suntem sinceri. Hristos i-a lăudat pe păcătoșii care se pocăiesc, nu pe cei care aveau păreri despre sine și care, de fapt, nu aveau nevoie de ajutorul Lui”, a spus ierarhul.
Răspunsurile liturgice au fost date de Cvartetul Synavlia, compus din studenți de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, dirijat de Roxana Chicidea. La chinonic, interpreta de muzică populară Alina Ceuca a cântat pricesne.
La finalul slujbei, preotul paroh Vlad Murgoi a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și binecuvântare, precum și tuturor celor implicați în renovarea lăcașului de cult. Totodată, în semn de prețuire, ierarhului i-a oferit o icoană cu Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea parohiei.
Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul l-a hirotesit întru iconom savrofor, cu dreptul de a purta crucea pectorală, pe parohul Vlad Murgoi, iar doamnei preotese Iulia Despina Murgoi i-a oferit Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni. Prim-epitropul parohiei, Vasile Borgovan a primit Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni, domnul Doru Dobrescu a fost distins cu Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”, iar paraclisierul Ioan Borgovan și doamna Mărioara Borgovan au primit Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”. De asemenea, diplome de aleasă cinstire au primit membrii Consiliului și Comitetului parohial, precum și alți binefăcători, în frunte cu primarul comunei Matei, Vasile Encean.
Slujba a fost oficiată în prezența oficialităților locale, județene și centrale, precum și a numeroși credincioși, mulți fiind îmbrăcați în straie populare specifice zonei.
Scurt istoric
Data înfiinţării Parohiei Corvineşti nu se cunoaşte cu precizie din documentele păstrate, însă comunitatea din Corvineşti este menţionată documentar în anul 1305.
Întrucât vechea biserică din lemn, edificată în anul 1750, era într-o stare de degradare accentuată, în anul 1938 s-a luat hotărârea de a se construi o nouă biserică de zid. Din cauza vicisitudinilor istoriei, construcţia lăcașului de cult a fost realizată abia după anul 1948, de către părintele Arcadie Statnic alături de enoriașii săi.
În perioada 2014-2022, acest lăcaş de rugăciune a fost complet înnoit. La interior s-a restaurat întreaga pictură în frescă, s-a confecţionat un nou iconostas din lemn cu icoane bizantine pictate de doamna preoteasă Iulia Despina Murgoi, s-a zidit o nouă Sfântă Masă din marmură, iar întreaga biserică a fost împodobită cu mobilier nou, covoare noi, precum şi policandre noi. Tot în această perioadă au fost cumpărate obiecte liturgice din argint masiv executate de familia Triandopoulos din Salonic, Grecia. La exterior s-a ridicat un nou gard cu însemne bizantine, s-a amenajat curtea cu pavaj, gazon şi plante ornamentale, iar întreaga structură exterioară a bisericii de zid a fost complet refăcută.
Lucrările de renovare și înfrumusețare au fost inițiate și finalizate prin grija și implicarea preotului paroh Vlad Murgoi, cu sprijinul financiar al vrednicilor credincioşi din cadrul parohiei, însă contribuţii majore au fost şi din partea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud şi a Primăriei comunei Matei.
Mai multe fotografii AICI
Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Foto credit: Ionuț Chifa