În duminica Izgonirii lui Adam din Rai, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, a resfintit biserica parohiei Hășdate, Protopopiatul Gherla .

Înaltpreasfințitul părinte Andrei  a oficiat  de la ora 9.00,  slujba de resfințire a bisericii,  urmată de Sfânta Liturghie, în sobor de preoți și diaconi .

În timpul Sfintei Liturghii, după citirea Sfintei Evanghelii, ÎPS Andei a rostit cuvântul de învățătură intitulat ”Rugăciune cu post și cu fapte bune”.

 

Cu această ocazie, preotul paroh Florin Dobocan a fost ridicat la rangul de iconom, cu dreptul de-a purta brâu roșu, familia. Ioan și Maria Bran din Satu Mare a primit Ordinul Sfântul Pahomie de la Gledin, iar domnul Rareș Buica, Ordinul Sfinții Martiri Năsăudeni. De asemenea, credincioșii care s-au implicat în restaurarea bisericii au primit diplome de aleasă cinstire.

Locașul de cult ce poartă hramul Sfânta Treime a fost renovat în ultimul an.

Biserica din Hașdate a fost construită în centrul satului, între anii 1971-1973 și a fost pictată în aceeași perioadă  de călugărul  Artemie  de la Mănăstirea  Nicula.

Locașul de cult a fost sfințit în anul 1974, de vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu.

În localitatea Hașdate, în secolele 18-19, au activat câteva generaţii de iconari care au creat lucrări de xilogravură într-un stil aparte, având ca insprație şi stilul icoanelor de la Nicula.

 

Photo Credit to Darius Echim

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close