În ziua cinstirii Sfintei Icoane a Maicii Domnului Prodromița de la Muntele Athos, miercuri, 12 iulie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Dej (Parohia Dej II), cu prilejul resfințirii bisericii parohiale.

De la ora 8:30, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit slujba de resfințire a bisericii parohiale, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, edificată între anii 1883 – 1896. Restaurat și înfrumusețat în ultimii trei ani, la interior și exterior, lăcașul de cult a fost binecuvântat prin stropire cu apă sfinţită şi prin ungere cu Sfântul și Marele Mir, iar în piciorul Sfintei Mese au fost așezate moaște de mucenici.

În continuare, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul Dejului – preotul Ioan Buftea, protopopul de Cluj I – preotul Dan Hognogi, secretarul Protopopiatului Dej – preotul Gavril Chirilă, preotul paroh Cătălin Alexandru Feier, preotul slujitor Emil Sabadîș, fostul paroh – preotul pensionar Ioan Bolbos, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a explicat motivele teologice pentru care o preacinstim pe Maica Domnului și a vorbit despre istoricul Icoanei Maicii Domnului Prodromița.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul de teologi „Sfântul Ierarh Nectarie” din Dej si de corul bisericii (dirijat de prof. Ioan Petruș), armonizat pe 4 voci, care anul acesta împlinește 91 de ani de existență. La chinonic, interpreta de muzică populară Cristina Beldean Moșuțan și doamna Anca Petruțiu au interpretat câteva pricesne închinate Maicii Domnului.

La finalul slujbei, preotul paroh Cătălin Alexandru Feier a mulțumit ierarhului, oficialităților, celor prezenți și tuturor celor ce au ajutat la reabilitarea lăcașului de cult. În semn de prețuire și recunoștință, acesta i-a oferit Înaltpreasfinției Sale o icoană cu Maica Domnului Prodromița.

Pentru întreaga activitate administrativă și pastorală, Mitropolitul Andrei l-a hirotesit iconom stavrofor, cu dreptul de a purta crucea pectorală, pe preotul paroh Cătălin Alexandru Feier, iar preotului slujitor Emil Sabadîș i-a oferit Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru clerici. De asemenea, membrii Consiliului și Comitetului parohial și alți binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire, iar copiii și tinerii prezenți au primit cărți duhovnicești din partea ierarhului.

La slujbă au participat autorități civile și militare, alături de numeroși credincioși dejeni, o parte fiind îmbrăcați în straie populare. Mulți dintre cei prezenți au asistat la Liturghie în fața lăcașului de cult, urmărind slujba pe un ecran gigant.

La final, din partea parohiei, fiecare credincios prezent a primit în dar o carte cu acatistul și paraclisul Icoanei Maicii Domnului Prodromița.

 

Scurt istoric

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Dej (Parohia Dej II) a fost construită între anii 1883 – 1896, prin jertfelnicia credincioşilor, în locul unei alte biserici mai vechi din lemn datând din anul 1799, aşezată pe Valea Salcă. După ample lucrări de renovare, la data de 27 octombrie 1996, Mitropolitul Bartolomeu Anania a resfinţit lăcaşul de cult, care, în perioada anilor 1989 – 1996, a fost extins în lungime, consolidat şi pictat în tehnica frescă de către pictorii: Tistu Victor, Nicolae Andonas din Bacău şi Ştefan Teodor din Şomcuta Mare, ajutaţi de Doşa Cristian din Dej. Toate acele lucrări au fost realizate sub îndrumarea preoţilor: Deac Ioan, Toderean Gavril, Man Alexandru şi Bolbos Ioan.

Din anul 2021, actualul paroh, preotul Cătălin Alexandru Feier, bucurându-se de sprijinul preotului slujitor Emil Sabadîş, precum şi de implicarea Consiliului Parohial, a demarat ample lucrări de modernizare şi reorganizare a bisericii. Astfel, s-a nivelat şi placat pardoseala, s-a rearanjat întreg naosul bisericii, au fost demarate lucrări de reparaţii interioare la nivel de pictură şi zidărie, a fost restaurat iconostasul, a fost pusă o nouă Sfântă Masă din marmură masivă, a fost înlocuit sistemul de sonorizare cu unul modern, a fost schimbat sistemul de încălzire şi au fost achiziţionate piese de mobilier pentru strană şi altar , fiind sculptate în lemn. În exterior, biserica a fost vopsită din nou, iar curtea a fost înnoită cu pavaje, gazon şi gard nou.

Din anul 2022, biserica adăpostește o replică a icoanei Maicii Domnului Prodromiţa, din Sfântul Munte Athos, aşezată la loc de cinste într-o axioniţă special concepută, aducându-se astfel în lăcaşul de cult o frântură din liniştea duhovnicească a Muntelui Athos.

Icoana este făurită după aspectul și dimensiunile icoanei originale, care se află la Schitul românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos. Icoana a fost adusă în Biserica Parohială Dej II în data de 21 iunie 2022, iar de atunci a adunat în jurul ei numeroși credincioși care au călcat pragul bisericii pentru a se închina Maicii Domnului.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close